Un nou proiect experimental la Teatrelli: „The Others / Ceilalți” (concept Ioana Păun)

Share:

Pe 22, 23 şi 25 septembrie are loc premiera proiectului „The Others / Ceilalți” care își propune să ofere fiecărui participant acces la intimitatea afectivă a unei alte persoane, într-o suită de performance-uri 1:1 (un peformer şi un spectator) – cu câte o nouă reprezentaţie la fiecare 20 de minute. Spectacolul conceput de Ioana Păun este co-produs de creart/Teatrelli, Goethe-Institut București şi Forumul Cultural Austriac.

 Printr-o suită de trei situații relaționale, în trei spații diferite, spectatorul este provocat să descopere diversitatea răspunsurilor umane la afișarea emotivității. Participantul are libertatea să construiască relația cu performerul în funcție de propriile curiozități, intuiții și limite. Pe parcursul performance-ului va rămâne invizibil și anonim. Spectatorul va alege distanța la care dorește să stea față de performer. Această distanță este introdusă într-un program conceput împreună cu coderul Grig Burloiu și impune întregul algoritm al experienței, pornind de la premisa că distanța sau apropiere dintre doi oameni este, poate, doar o chestiune de sincronizare.

”The Others/ Ceilalți” – performance pentru un spectator – se desfășoară în trei spații diferite: Teatrelli, Goethe Institut și spațiul public dintre ele, punctul de pornire fiind Teatrelli (Piața Lahovari 7). Premiera este programată pe 22, 23 şi 25 septembrie, în intervalul orar 15.00 – 21.00, cu câte o nouă reprezentaţie la fiecare 20 de minute.

„The Others” a luat naștere în 2021, în timpul rezidenței regizoarei Ioana Păun la celebrul MuseumsQuartier Wien/tranzit.org, în contextul distanțării sociale. Poate fi privit ca o serie de reflecții post-pandemice la care regizoarea i-a invitat să i se alăture pe curatoarea Synne Gyzmer, performerii Ana-Maria Pop, Ruxandra Hule și Alexandru Chindriș, stilista Veronica Nojac, programatorul Grig Burloiu, graficiana Alice Voinea. „The Others” este produs de Biatrice Cozmolici, co-producători: creart/Teatrelli, Institutul Goethe și Forumul Cultural Austriac. Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Numărul de locuri este limitat, fiind recomandat ca biletele să fie achiziţionate din timp. Durata fiecărui performance: 30 de minute. Preţul unui bilet este de 32,85 lei, și poate fi achiziționat prin rețeaua Eventbook.ro.

Punctul de start: Teatrelli (Piața Lahovari 7). 

La performance participă un singur spectator și un singur actor. Pentru a nu afecta programul, accesul nu mai este permis după ora de începere selectată.

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – creart. Ca spațiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului, Teatrelli se dezvoltă, din punct de vedere al strategiei curatoriale, într-un laborator artistic cu public, axat pe producții inovatoare de teatru și dans, serii de performance-uri work in progress, precum și de dialoguri culturale. Structura modulară a sălii permite ca fiecare nou spectacol să modifice set-up-ul spațiului, invitând publicul să descopere noi modalități de a experimenta și a recepta teatrul.

www.teatrelli.com / https://www.facebook.com/teatrelli / www.instagram.com/teatrelli/

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.