Marcel Ciolacu, mesaj tranșant către premierul Ciucă: Eu sunt de la PSD, cel mai mare partid din România, şi dânsul de la al doilea, cred că nu am ajuns încă să ne cerem unul altuia cum să comunicăm!

Marcel Ciolacu îl pune la punct pe premierul Ciucă. PNL este abia al doilea partid din România, iar Nicolae Ciucă nu ne poate impune ce şi când sa comunicăm în privinta pensiilor si salariilor, a precizat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat marţi că premierul Nicolae Ciucă ar fi cerut social-democraţilor să nu mai iasă public cu propuneri „inflaționiste” despre creşteri de salarii şi pensii fără a discuta aceste măsuri şi în coaliţia de guvernare.

„Este foarte greu. Suntem doi lideri de la două partide, eu de la PSD, cel mai mare partid din România, şi dânsul de la al doilea, dar cred că nu am ajuns încă să ne cerem unul altuia ce să comentăm şi cum să comunicăm. Nu am auzit de o astfel de propunere sau remarcă din partea premierului şi cred că cine trasmite pe ştiri pe surse astfel de lucruri îngreunează activitatea coaliţiei, nu o uşurează”, a explicat Marcel Ciolacu, marţi la Parlament.

Reacţia liderului PSD vine după ce în presă s-a scris că premierul Nicolae Ciucă le-ar fi solicitat celor din PSD, în şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare, să nu mai vină cu propuneri inflaţioniste, referindu-se la afirmaţiile acestora privind creşterea salariilor şi pensiilor.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că PSD a solicitat o creştere a pensiilor cu minim 10 la sută de la 1 ianuarie 2023. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că e posibil să meargă cu premierul Ciucă la Bruxelles să negocieze majorarea pensiilor cu Comisia Europeană.

Marcel Ciolacu a anunţat că este posibil să meargă cu premierul Nicolae Ciucă la Bruxelles să negocieze majorarea pensiilor de anul viitor.

„Au început deja discuţiile pe bugetul pe anul viitor. Am anuntat deja că va fi prima oară în istoria României postdecembriste când începem discuţiile pe buget, să le finalizăm în luna noiembrie. Ştiţi cum se vota pe repede înainte de Crăciun, în ajunul Crăciunului bugetul României”, a declarat Marcel Ciolacu, la Parlament.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.