Simpozionul ”Importanța pădurilor în contextul provocărilor generate de schimbările climatice și al crizei energetice care afectează în prezent statele europene”, un succes!

În cadrul Manifestărilor Internaționale ale Silvicultorilor, eveniment organizat de Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva la Băile Felix, care a reunit specialiști cu o importantă expertiză profesională din România – Federația Silva, Federația pentru Apărarea Pădurilor, Societatea Inginerilor Silvici “Progresul Silvic”, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Asociația Administratorilor de Păduri din România, Asociația Forestierilor din România-ASFOR, Facultatea de Silvicultură Suceava, Facultatea de Protecția Mediului Oradea, dar și din străinătate – Republica Moldova, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria, au fost prezentate teme de actualitate, dezbătute la simpozionul internațional ”Importanța pădurilor în contextul provocărilor generate de schimbările climatice și al crizei energetice care afectează în prezent statele europene”.

Simpozionul, care s-a bucurat de o prezență numeroasă, a reprezentat ocazia potrivită pentru a identifica cele mai bune soluții de menținere a echilibrului între funcțiile economice, sociale și ecologice ale pădurilor.

Conf. dr. ing. Cătălin Roibu (Facultatea de Silvicultură Suceava), a prezentat, în cadrul simpozionului, referatul intitulat Lemnul: material și sursă de informații”.

La rândul său, dr. ing. Ruben Budău – (șef de lucări la Facultatea de Protecția Mediului Oradea) a vorbit celor prezenți despre “Biomasa lemnoasă – o soluție pentru criza actuală energetică?!”.

Din rândul prestigioșilor invitați de peste hotare, Hasan Turkyilmaz (președinte Camera Inginerilor Silvici din Turcia) și Ismail Belen (director relații internaționale) au prezentat, de asemenea, un material interesant, de actualitate, privind Importanța pădurilor în contextul provocărilor generate de schimbările climatice”.

Nu putea lipsi tema “Provocări actuale pentru gestionarea durabilă al pădurilor din Ucraina în contextul schimbărilor climatice, crizei energetice și războiului”, prezentată auditoriului de invitații din Ucraina, reputați profesori la Facultatea de Silvicultură – Universitatea din Lviv, Ucraina.

Totodată, Ghenadie Grubâi, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură „Sindsilva”, Republica Moldova, a vorbit despre “Aspecte privind pădurile din Republica Moldova în contextul schimbărilor climatice și a crizei energetice”.

În cadrul dezbaterilor nu au lipsit nici alte teme importante precum: “Modul de punere în aplicare a proiectului strategic privind măsurile și acțiunile de realizat pentru recoltarea și valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva preponderent ca lemn fasonat începând cu anul 2025” (prezentată de ing. Adrian Oprea – Direcția Silvică Timiș); “Incendiile, schimbările climatice, criza energetică” (prezentată de Arturo Garcia Bernat și Manuel Garcia Algarra – Sindicatul Lucrătorilor din Industrie, Comerț și Servicii din Spania) și “Lemnul este cheia decarbonizării sectorului european al construcțiilor” (prezentată de Adriana Manea – vicepreședinte ASFOR).

Concluziile participanților la simpozion au fost pliate pe realitatea provocărilor pe care le trăiește, astăzi, personalul silvic și anume că doar prin implicarea silvicultorilor, indiferent de locul unde își desfășoară activitatea, vor fi identificate cele mai bune soluții pentru menținerea sau, după caz, pentru restabilirea echilibrului între funcțiile economice, sociale și ecologice ale pădurilor.

 „Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor sunt, în opinia mea, o dovadă în plus că prin munca noastră a silvicultorilor, pădurile pe care le apărăm și le îngrijim, au un trecut glorios, un prezent respectabil și un viitor de care urmașii noștri vor fi mândri!”, a concluzionat, la finalul evenimentului, ing. Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.