Ce cursă! A încurcat traseul la înot, dar tot a câștigat Hero Mamaia!

Share:

Italianca Alessia Alora a câștigat proba feminină de sprint și ar putea concura în viitor pentru România.

Ajuns la vârsta obținerii buletinului, 14 ani, Hero Romania, cea mai importantă cursă de triatlon din Estul Europei, a fost și anul acesta un succes. 600 de sportivi au luat startul la această ediție, la care o treime din buget s-a dus pe… garduri.

”La noi în domeniu se spune că dacă poți organiza triatlon poți organiza orice. Gardurile sunt o necesitate pentru că înseamnă siguranță. Și pot să vă spun doar că o treime din bugetul evenimentului se duce pe această cheltuială” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon.

Șeful triatlonului românesc este cel care a avut inițiativa organizării acestui concurs și recunoaște că nu s-a gândit inițial că va ajunge la a fi un adevărat fenomen în România.

”La prima eiție nu mă gândeam, am făcut-o așa, mai de fun. Dar de la a doua ediție asta a fost viziunea. Și nu numai competiția în sine, cât să aducem triatlonul în România și să îl transformăm într-un fenomen, ceea ce s-a și realizat” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon

Prezentă pentru a doua oară la Marea Neagră, italianca Alessia Alora a fost cea mai importantă sportivă care a participat la actuala ediție a Hero Mamaia. Multiplă medaliată în curse internaționale, ea a cucerit titlul la sprint feminin și nu e exclus ca în viitor să o vedem concurând pentru România!

„Depinde foarte mult de cum performează. Concurența la noi este mare și în funcție de rezultate evaluăm și această variantă” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon.

”E una dintre locațiile mele favorite pentru a concura, poate și pentru că am luat aici și o medalie aici 3 ani, la o Cupă Europeană” – Alessia Alora, campioană sprint Hero Mamaia 2022.

Ea s-a impus detașat, singura problemă fiind la înot, când din cauza soarelui era să încurce traseul.

”La înot m-am pierdut un pic, am avut soarele în față, cred că mulți am luat-o în direcție greșită. A fost foarte haios” – Alessia Alora, campioană sprint Hero Mamaia 2022.

„Mamaia e ca Rimini!”

Performanța ei a fost urmărită de unul dintre cei mai buni antrenori din lume, italianul Simone Diamantini. Antrenor coordonator al Federației Române de Triatlon, acesta speră ca Alessia să poată concura pentru țara noastră.

”Succesul Alessiei aici e normal și sper ca în viitor cu Antonela Manac și cu Delia Dudău să construim ștafeta României, pentru că ștafetele sunt importante” – Simone Diamantini, antrenor coordonator triatlon România.

Până atunci, tehnicianul s-a bucurat de frumusețea cursei și a stațiunii, pe care o aseamănă cu Rimini.

”A fost o experiență foarte bună, pentru că au fost foarte mulți concurenți. Este o cursă istorică, pentru că s-a născut înaintea federației. Viitorul este foarte foarte frumos. Mamaia e similară cu Rimini, în Italia. E un loc uimitor. Și cursa e uimitoare” – Simone Diamantini, antrenor coordonator triatlon România.

Președintele Federației, Vlad Stoica, spune că se vede deja progresul în cazul sportivilor care lucrează cu antrenorul italian.

”Progresul este imens și e foarte important să menționăm că Simonei Diamantini, head coach la noi la Team Romania este în primul rând un antrenor de antrenori. Prioritatea e să creștem antrenori, pentru că antrenorii rămân, sportivii trec” – Vlad Stoica, președinte Federația Română de Triatlon.

Mihai Vigariu și superstițiile

Cu prezențe la cele mai epuizante curse Ironman din lume, Mihai Vigariu vine la Hero Mamaia din 2014. Acum a terminat pe locul 4 la Half Ironman, dar nu era trist, pentru că a experimentat un nou tip de cursă: fără tehnologie.

”De când m-am apucat de triatlon, în 2014, vin la Mamaia și concurez și de fiecare dată îmi place la nebunie. Azi am făcut un decis să fiu liber, am alergat fără ceas. Tehnologia de multe ori îți joacă feste, îți dă fel de fel de fel de idei care nu sunt bune. Dacă te uiți la un ceas și ceasul zice de bine, <<mamă, rup azi>>. Dacă zice de rău te-ai demoralizat: <<mamă, sunt praf azi>>” – Mihai Vigariu, ocupantul locului 4 la Half Ironman la Hero România.

Mihai recunoaște că a avut multe superstiții la începutul carierei, dar a renunțat ușor-ușor la ele.

”Întotdeauna am avut ritualuri și superstiții, dar ce am observat este că în momentul când tu ai tot felul de gânduri, de obiceiuri pe care le faci, activități înainte de concurs în pregătire, și ele nu-și mai ies, începi să intri în panică. Cu timpul am realizat este că e de crezut în tine, în abilitățile tale și de multe ori să fii cât mai detașat. Pentru că relaxarea este foarte importantă” – Mihai Vigariu, ocupantul locului 4 la Half Ironman la Hero România.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.