Marcel Ciolacu, propunere onorantă din Japonia: Viitoarea Magistrală de metrou către Otopeni să poarte numele fostului premier japonez Shinzo Abe!

Share:

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a spus, luni, la Tokyo, că și-ar dori ca una dintre stațiile care vor compune viitoarea Magistrală de metrou către Otopeni să poarte numele fostului premier Shinzo Abe, în semn de respect și mulțumire pentru eforturile intense pe care le-a depus de-a lungul timpului în consolidarea relațiilor dintre România și Japonia.

„România și Japonia au datoria să continue toate proiectele începute atât pe plan politic, cât și economic. Acesta este mesajul pe care i l-am transmis prim-ministrului Japoniei, Fumio Kishida, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o împreună cu premierul Nicolae Ciucă.

Cel mai important obiectiv este să reușim să accelerăm formalizarea Parteneriatului Strategic dintre țările noastre, un parteneriat solid care să fie fundamentat pe patru direcții principale: politic, de securitate, economic și cultural-științific.

Sunt convins că acest Parteneriat va consolida direcția României de a fi un partener puternic și credibil al Japoniei, atât în avansarea relațiilor bilaterale, cât și în ceea ce privește legăturile sale cu NATO și Uniunea Europeană

De asemenea, i-am transmis premierului Kishida că mi-aș dori ca una dintre stațiile care vor compune viitoarea Magistrală de metrou către Otopeni să poarte numele fostului premier Shinzo Abe, în semn de respect și mulțumire pentru eforturile intense pe care le-a depus de-a lungul timpului în consolidarea relațiilor dintre România și Japonia.

În plus, am salutat mesajul de unitate al prim-ministrului Kishida în ceea ce privește necesitatea ca statele democratice care împărtășesc valori și viziuni comune să acționeze pe o singură voce pe plan internațional pentru a da o replică puternică și fermă tuturor celor care îndrăznesc să nesocotească pacea, democrația și libertatea”, a transmis Marcel Ciolacu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.