Michael Phelps îl laudă pe David Popovici
Michael Phelps (37 de ani), câștigător a 28 de medalii olimpice, s-a arătat impresionat de „fenomenul” David Popovici (18 ani).
Michael Phelps consideră că David Popovici are calitățile necesare de a-i doborî recordul înotătorului german, Paul Biedermann (36 de ani), în proba de 200 metri liber.
Câștigător a 28 de medalii olimpice în carieră (23 de de aur, 3 de argint și 2 de bronz), Michael Phelps a avut numai cuvinte de laudă pentru înotătorul român.
„Dacă există vreo persoană pe planetă care să scoată un timp de sub 1 minut și 42 de secunde la 200 de metri liber, aceea este David Popovici. Puștiul ăsta a scos 46.9, 47.0, 47.0, 47.1, 47.1 și 47.2 la probele de 100 de metri liber susținute în acest an. Țin cont de astfel de lucruri.
Să vezi pe cineva înotând atât de eficient precum o face el… are o mișcare foarte bună. E doar o chestiune de timp până când el va deveni și mai puternic și va înota și mai repede”, a declarat Michael Phelps într-un interviu pentru NBC Sports, citat de sport.ro.