Președintele Băncii Mondiale trage un semnal de alarmă: Există riscul recesiunii în Europa!

Share:

Preşedintele Băncii Mondiale trage un semnal de alarmă şi anunţă că există riscul recesiunii în Europa, în timp ce economia Chinei încetineşte semnificativ, iar cea a SUA s-a contractat în primul semestru din 2022.

Preşedintele Băncii Mondiale avertizează că ar putea dura câţiva ani până când producţia globală de energie se va diversifica, prelungindu-se riscul stagflaţiei sau al unei perioade de creştere redusă şi inflaţie ridicată, transmite Reuters.

Şeful Băncii Mondiale, David Malpass, a susţinut într-un discurs la Universitatea Stanford că pare tot mai probabilă o recesiune în Europa, în timp ce economia Chinei încetineşte semnificativ, iar cea a SUA s-a contractat în primul semestru din 2022.

Malpass avertizează că aceste evoluţii vor avea consecinţe grave asupra ţărilor în curs de dezvoltare, citând ceea ce el a numit „înrăutăţirea” dificultăţilor cu care se confruntă dezvoltarea economiei.

Acesta a explicat că pentru a rezolva actuala criză generată de majorarea dobânzilor, inflaţia ridicată şi încetinirea creşterii este nevoie de o nouă abordare micro şi macroeconomică, inclusiv cheltuieli mai bine ţintite şi eforturi clare de majorare a rezervelor.

Malpass a anunţat că viitorul raport al Băncii Mondiale intitulat „Sărăcia şi împărţirea prosperităţii” va arăta că deceniile de progrese în reducerea sărăciei au încetinit până în 2015, chiar înainte de pandemie, ceea ce a făcut ca încă 70 de milioane de persoane să se confrunte cu sărăcia extremă.

Raportul va fi publicat săptămâna viitoare şi va arăta că venitul mediu global a scăzut cu 4%, primul declin de când s-a început publicarea datelor, în 1990.

„Lumea în curs de dezvoltare se confruntă cu perspective extrem de dificile pe termen scurt, din cauza preţurilor ridicate la energie şi îngrăşăminte, a majorării dobânzilor şi a creşterii randamentelor obligaţiunilor, a deprecierii monedelor şi a ieşirilor de capital. Un pericol urgent cu care se confruntă lumea în curs de dezvoltare este ca încetinirea semnificativă a creşterii economiei mondiale să se adâncească într-o recesiune globală”, a avertizat Malpass, potrivit dcbusiness.ro. 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.