Liderii AUR, după protestul de duminică: „S-a văzut că AUR este în continuare o forță. Vom continua să protestăm în toate orașele din țară!”

Share:

„Suntem o forță”! Acesta este mesajul liderilor AUR după protestul de duminică. Aceștia anunță că vor continua protestele și weekendul viitor, în toate marile orașe ale țării. Pe de altă parte, reprezentanții AUR susțin că protestul paralel al Dianei Șoșoacă ar fi fost, de fapt, organizat de sistem. 

„Protestul de duminică. S-a văzut că AUR este în continuare o forță. Protestul este un real succes. A mobilizat la București cu mult peste așteptările autorităților. Am văzut o reacție complet disproporționată a Jandarmeriei, au fost aduse, în mod nejustificat, zeci, sute de forțe de ordine, de mascați, de scutieri.

Vom continua să protestăm în toate orașele din țară. De altfel, am dovedit din nou că suntem o forță puternică. Nicio altă formațiune politică din România nu poate genera o astfel de mișcare fără să cheltuiască câteva sute de mii de euro”, a declarat deputatul AUR Dan Tănasă în conferința de presă organizată marți la Parlament.

Și Rodica Boancă a susținut că protestul AUR de duminică a fost un succes.

„PSD a încercat să dezbine oamenii, aruncând în joc o săgeată. Forțele de ordine au apărat săgeata. Seria protestelor abia a început”, a declarat senatoarea AUR Rodica Boancă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.