Valoarea voucherelor de vacanță va crește în 2023
De la 2.550 de lei, cât a fost valoarea unui voucher de vacanță în 2022, se va ajunge la 3.000 de lei brut, în conformitate cu viitorul salariu minim pe economie.
Statul român oferă încă o veste bună pentru angajați! Valoarea tichetelor de vacanță va crește de anul viitor, odată cu majorarea pensiilor și salariilor. Află cu ce diferență de bani vor create acestea.
Creșterea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2023 la 3.000 de lei va avea ca efect nu numai un adaos la salariu pentru o echilibrare a veniturilor, ci și majorarea valorii tichetelor de vacanță. Astfel, de la 2.550 de lei, cât a fost valoarea unui voucher de vacanță în 2022, se va ajunge la 3.000 de lei brut, în conformitate cu viitorul salariu minim pe economie. La această sumă se va aplica un impozit de 10%. Prin urmare, valoarea unui tichet de vacanță în anul 2023 pentru angajații Complexului Energetic Oltenia va fi de 2.700 de lei net. Valoarea tichetelor de vacanță se va raporta la perioada lucrată, situaţia fiind similară pentru toţi bugetarii dacă se va majora salariul minim de la 1 ianuarie 2023.
Sindicatele din Federația Națională Mine Energie și cei din Federația Națională „Univers” au solicitat printr-o adresă un adaos de 450 de lei pentru fiecare salariat al Complexului Energetic Oltenia, pentru a contracara efectele creșterii salariului minim pe economie.
Există însă câteva avantaje oferite angajatorilor care acordă vouchere de vacanţă. Printre acestea, deductibilitate fiscală în procent de 100%, în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal şi scutirea de contribuţia asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului.
