Forța Dreptei, creștere spectaculoasă în Capitală. Ludovic Orban provoacă frisoane PSD: Alături de USR și PMP vom reprezenta electoratul de dreapta!

Share:

Organizaţia Forţa Dreptei Bucureşti a fost lansată oficial, duminică, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Palatul Parlamentului. Liderul formaţiunii, Ludovic Orban, a vorbit despre trădare, despre modul în care a apărut formaţiunea sa, dar şi despre competitorii politici. Orban le-a transmis celor de la USR că ”dacă voi nu m-aţi vrut, eu vă vreau”, iar celor de la PMP că şi-ar fi dorit să intre în Parlament.

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat că partidul pe care îl conduce, alături de USR şi PMP, trebuie să reprezinte electoratul de dreapta, potrivit Agerpres.

„Forța Dreptei a crescut spectaculos în București. În mai puțin de 6 luni s-au constituit organizații puternice, atât la nivelul Capitalei cât și la nivelul fiecărui sector. Duminică am lansat oficial Forța Dreptei – București în prezența a peste 700 de membri, într-o atmosferă plină de energie și încredere”,  a precizat Ludovic Orban.

Orban a mai precizat că dreapta a câştigat toate alegerile prezidenţiale începând din 1996, cu o singură excepţie: anul 2000. Orban a declarat că PSD vrea să obţină din nou victoria în prezidenţiale, dar şi-a exprimat totodată convingerea că „dreapta are capacitatea de a genera din nou un candidat” care să iasă învingător în alegeri.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Stan Petronela spune

    Mergem linainte……..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.