Ministerul Energiei, mesaj tranșant: Nu există niciun risc să apară un deficit de carburanți pe piața din România odată cu embargoul impus pe petrolul rusesc!

Share:

Ministerul Energiei anunță că nu există niciun risc să apară un deficit de carburanți pe piața dn România odată cu embargoul impus pe petrolul rusesc. 

Embargoul impus de Uniunea Europeană asupra ţiţeiului rusesc adus pe mare începând cu data de 5 decembrie nu va duce la un deficit de carburanţi pe piaţa din România, a anunțat, marţi, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Precizările vin în contextul în care una dintre cele trei rafinării din România, Petrotel, deţinută de Lukoil, importa ţiţei din Rusia adus prin Marea Neagră până în Portul Constanţa.

„România este parte a Uniunii Europene şi suntem activi în toate dezbaterile şi comunicările şi toate măsurile pe care UE le implementează. Prin aceste măsuri, nu ne dorim să afectăm piaţa din România şi întotdeauna căutăm alternative la aceste probleme, care sunt cauzate în cea mai mare parte de invazia Rusiei în Ucraina. Cu siguranţă căutăm alternative care să ne asigure necesarul de consum şi căutarea acestor alternative se desfăşoară alături de celelalte state europene”, a arătat Drăgan, în conferinţa „Energia este puterea noastră. Să fim responsabili!”, organizată de InvesTenergy, relatează agerpres.ro.

Întrebat dacă Ministerul Energiei a discutat cu Lukoil şi dacă au fost găsite soluţii pentru ca rafinăria să nu se închidă, ceea ce ar duce la o lipsă de carburanţi pe piaţa din România, oficialul a răspuns: „Întotdeauna există mesaje care sunt provocatoare, caută lucruri care să atragă atenţia, acelaşi lucru se discuta şi la începutul acestui an. După cum am observat, nu am avut o întrerupere a furnizării de combustibili în România şi cred că nici în perioada următoare nu există un asemenea risc major”.

În ceea ce priveşte intenţia UE de a plafona preţul ţiţeiului rusesc venit prin conducte, el a precizat că discuţiile în acest sens nu au fost finalizate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.