Vlad Voiculescu pune „punctul pe i” în privința achizițiilor de vaccinuri anti-Covid: Cîţu a luat decizia de cumpărare a vaccinurilor fără să mă întrebe!

Share:

În Bucureşti erau zeci de centre destinate specialilor, unde vaccinurile erau distribuite fără ştirea mea, mai devăluie fostul ministru al Sănătăţii.

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că premierul Cîţu a luat decizia de cumpărare a vaccinurilor anti-COVID-19, fără să îl întrebe măcar, sau să îl informeze, pentru că întreaga campanie de vaccinare a fost coordonată de prim-ministru. El a mai spus, despre distribuţia vaccinurilor, că în Bucureşti erau zeci de centre destinare specialilor, unde vaccinurile erau distribuite fără ştirea lui.

”Singura operatiune făcută de mine a fost să supun o comandă pe care domnul Cîţu a făcut-o în februarie 202. să o supun atenţiei prin Memorandum în martie 2021”, a spus Vlad Voiculescu, precizând că întreaga campanie de vaccinare a fost coordonată de prim-ministru.

Vlad Voiculescu a mai spus: ”Premierul Cîţu a luat decizia de cumpărare a vaccinurilor fără să mă întrebe măcar, sau să mă informeze. Nu aveam atribuţii, eu nu am fost nici măcar informat când a fots luată decizia în februarie 2021”.

Fostul ministru al Sănătăţii a precizat că i s-a părut prea mare cantitatea de vaccinuri şi a făcut un memorandum în care să aducă în Guvern în discuţie .

”Am scris atâtea au fost comandate, premierul a făcut comanda, peste capul meu haideţi să avem o discuţie. Premierul Cîţu a spus: e decizia mea, mi-o asum, am vorbit cu Von der Leyen ( Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, nr) şi a semnat acel memorandum în care scrie că se vor comanda în continuare acele vaccinuri”, a menţionat el.

Voiculescu a ţinut să arate, despre distribuţia de vaccinuri, că ”în Bucureşti erau zeci de centre destinare specialilor, unde vaccinurile erau distribuite fără ştirea lui, către  cei speciali, fie că lucrau în anumite structuri cu steluţe”.

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că dacă lucrurile merg în ritmul în care au mers în ultimele 12 luni, nu vom avea spitale regionale finalizate în 2027.

”Am ajuns la punctul în care trebuie contractată proiectarea spitalelor, a fost semnată, lucrurile evolueză încet, încet în direcţia bună. dar în ritmul în care merge de când a preluat domnul Rafila mandatul, un dezinteres pe care numai dânsul îl poate justifica, lucrurile evoluează extrem de încet şi am văzut decaraţiile de zilele trecute că vom avea spitale regionale în 2027. Vă pot spune că lucrul acesta este fals, dacă lucrurile merg în ritmul în care au mers în ultimele 12 luni, ca să nu spun de mulţi ani în urmă, nu vom avea spitale regionale finalizate în 2027, nici gând”, a spus foatul ministru al Sănătăţii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.