Vicepreşedinta Argentinei, Cristina Kirchner, șase ani de închisoare pentru fraudă și corupție!

Vicepreşedinta Argentinei, Cristina Kirchner, a fost condamnată marţi la şase ani de închisoare, de care o protejează, însă, imunitatea parlamentară, şi ineligibilitate pe viaţă, într-un proces pentru fraudă şi corupţie în timpul preşedinţiei sale, verdict pe care l-a imputat unei „mafii judiciare”.

Cristina Kirchner a afirmat, imediat după condamnare, că nu va mai candida pentru nicio funcţie, „nici senatoare, nici vicepreşedintă, nici preşedintă” la alegerile generale din 2023, părând că renunţă la o viitoare imunitate. Chiar dacă mai multe niveluri de apeluri ar trebui să facă pedeapsa efectivă abia peste ani de zile.

Cristina Kirchner, 69 de ani, a fost găsită vinovată de „administrare frauduloasă” în detrimentul statului în acest proces privind atribuirea de contracte publice în fieful său politic din Santa Cruz (sud), în timpul celor două mandate prezidenţiale (2007-2015).

Împotriva ei s-a cerut 12 ani de închisoare şi ineligibilitate.

Fosta preşedintă (centru-stânga), care la şapte ani de la plecarea ei de la preşedinţie rămâne o figură de frunte şi în acelaşi timp dezbinătoare în politica argentiniană, a negat întotdeauna orice escrocherie. Avocaţii săi au cerut să fie declarată nevinovată.

Ea a denunţat, pe toată durata procedurii demarate în 2019, un proces „politic”, condus de judecători, în opinia sa, manipulaţi de opoziţia de dreapta, în special de tabăra succesorului ei la preşedinţie (2015-2019), liberalul Mauricio Macri.

Funcţia sa de preşedintă a Senatului, sinonimă cu imunitatea parlamentară, a salvat-o de închisoare. Imunitate la care a părut să renunţe în viitor, anunţând că nu va solicita niciun mandat în 2023, ci că va „pleca acasă”. „Să mă bage la închisoare!”, a declarat ea, sfidătoare.

Cu toate acestea, o pedeapsă – închisoare sau ineligibilitate – ar fi efectivă doar după multe apeluri, inclusiv unul eventual la Curtea Supremă, ceea ce, a prezis săptămâna aceasta politologul Rosendo Fraga pentru AFP, ar putea dura şase-şapte ani, chiar mai mult.

În august, rechizitoriul – 12 ani – a declanşat uriaşe manifestaţii de sprijin pentru Cristina Kirchner, în mai multe oraşe din Argentina, şi mai multe seri sub ferestrele casei ei din Buenos Aires, ducând la ciocniri cu poliţia.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.