Virusul Covid a suferit noi mutații. Vine o nouă pandemie?

Share:

Un expert medical din China spune că virusul a suferit mutaţii şi ar trebui redenumit. Autorităţile de la Beijing au început să relaxeze cele mai stricte restricţii din lume privind COVID.

Numele oficial al COVID-19 ar trebui să fie modificat pentru a reflecta mutaţia virusului, iar pacienţilor cu simptome uşoare ar trebui să li se permită să stea în carantină la domiciliu, a declarat miercuri o importantă autoritate în domeniul medicinei chineze, potrivit Reuters.

Gu Xiaohong a declarat pentru ziarul de stat Beijing Daily că numele chinezesc al coronavirusului, care îl identifică ca fiind o boală care provoacă pneumonie, ar trebui schimbat pentru a defini un virus infecţios.

Abordarea Chinei în ceea ce priveşte COVID, care a pus accentul pe testarea pe scară largă şi pe introducerea în carantină a cazurilor pozitive în unităţi specializate, ar trebui să se schimbe de la „detectarea pasivă” la „prevenirea activă”, cu recuperare la domiciliu pentru cazurile uşoare.

Gu a spus că divizia de boli infecţioase a Asociaţiei de Medicină, pe care o conduce, a ajuns la un consens pentru a schimba modul în care este descris virusul.

Observaţiile sale sunt în concordanţă cu o atenuare recentă a tonului experţilor în domeniul sănătăţii şi al mass-mediei de stat din China faţă de COVID, în timp ce autorităţile au început să relaxeze cele mai stricte restricţii din lume privind COVID.

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 28 noiembrie – 4 decembrie, 49,7% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Timiş, Bihor şi Braşov.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.