Deputații au adoptat proiectul de lege pentru înființarea sistemului eSIGUR de monitorizare a traficului rutier!
Deputaţii au adoptat, marţi, un proiect de lege privind unele măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier care prevede înfiinţarea sistemului de interes naţional integrat eSIGUR.
S-au înregistrat 266 de voturi în favoarea proiectului, unul „împotrivă” şi două abţineri.
Totodată, se preconizează modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 în sensul instituirii posibilităţii încheierii procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunilor ca înscris în format electronic.
„Prin instituirea e-SIGUR se urmăreşte realizarea obiectivului general al Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 682 din 25 mai 2022, respectiv reducerea cu 50%, până în anul 2030, comparativ cu anul 2019, a numărului persoanelor decedate şi cu 50% a numărului persoanelor rănite grav în urma producerii accidentelor rutiere”, potrivit unui amendament la proiect.