Alexandra Bogatu continuă „să scrie” la povestea de succes a companiei Rezident! Rezultate excelente în 2022, obiective îndrăznețe pentru 2023!

Înființată în urmă cu cinci ani, compania Rezident a pornit inițial cu trei apartamente în centrul Bucureștiului și s-a extins la 40 în prezent: 26 în București, 11 la Eforie Nord și unul la Predeal, investiția realizată până acum fiind de 1,8 milioane de euro. Apartamentele sunt oferite spre închiriere pentru perioada dorită de clienți, împreună cu o gamă de servicii hoteliere, în mare parte digitalizate. Business-ul a fost fondat de Alexandra Bogatu din dorința de a oferi oaspeților o casă provizorie cu confortul propriei locuințe.

Potrivit fondatoarei Rezident, Alexandra Bogatu, 2022 a fost un an peste așteptări, care a adus la Rezident Eforie Nord turiști de toate vârstele, de la numai câteva luni la 90 de ani, și mai multe naționalități. Românii sunt concurați în apartamentele Rezident Eforie Nord de oaspeți din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Elveția, Canada, Singapore, Thailanda.

Din aprilie până în septembrie 2022, gradul de ocupare a fost de 83%, în creștere cu 23% față de anul anterior. Au fost rezervate 1.500 de nopți, față de 1.070 în 2021. De menționat că iulie și august au fost luni pline, cu un grad de ocupare de 98%.

20% din încasările sezonului au venit din vouchere de vacanță, acestea fiind acceptate și în 2023.

Apartamentele Rezident Eforie Nord sunt căutate în special de familii cu copii pentru spațiu și dotări. În ele se pot caza de la două la șase persoane, au bucătării complet utilate, șezlonguri gratuite în timpul sezonului pe plaja din fața complexului și locuri de parcare. Cel mai căutat apartament Rezident Eforie Nord în vara 2022 a fost cel pet friendly. A înregistrat cel mai mare grad de ocupare dintre toate apartamentele de la malul mării.

130 de mii de euro este cifra de afaceri pentru operarea în 2022 la Eforie Nord, unde sunt 11 dintre apartamentele din rețeaua Rezident.

În București, Rezident a avut cel mai bun an de la deschidere (în urmă cu aproape șase ani), cu un grad mediu de ocupare de peste 75%, cu luni care au depășit 95% (lunile iunie – septembrie). Principalii oaspeți sunt turiștii străini care revin în România sau o descoperă, dar nu lipsesc nici românii care vin pentru vacanță ori în scop de afaceri. Străinii caută în mod special apartamentele Etno și Folk, care sunt decorate cu piese autentice de mobilier și obiecte din lumea satului românesc.

Alte preferințe sunt pentru cele decorate în teme precum pop art, industrial, provencal, însă o cerere ridicată a fost în 2022 pentru apartamentul (P)Rezident Bridal Suite, în care tinerele mirese pot să se pregătească pentru evenimentul major din viața lor.

Oaspeții aleg Rezident din București pentru că apartamentele se află în zone centrale, unde au la îndemână cluburi, restaurante, teatre, muzee, clădiri reprezentative pentru oraș, magazine. O mare parte dintre ei sunt clienți care revin în apartamente pentru că, datorita confortului pe care il au, le consideră casa lor din Bucuresști atunci când ajung în oraș.

Cifra de afaceri pentru operarea de la Bucuresti este de 360 de mii de euro în 2022. La București sunt 26 din cele 39 de apartamente aflate în rețea în acest an.

Așteptări pentru 2023

2023 este anul în care Rezident face un salt cantitativ la un număr de 78 de apartamente oferite în regim hotelier, în care își propune să își consilieze poziția pe litoral cu o ofertă diversificată de cazare, camerele de la Corbu, apartamentele de la Rezident Eforie Nord, apartamentele de la Rezident Marina Tomis, potrivite pentru toate tipurile de turism, de la leisure la business travel.

Proiecte Rezident 2023

Rezident Corbu  vine cu 10 camere duble.

La Corbu, Rezident pune la dispoziția turiștilor pentru vara 2023 zece camere pentru vacanțe în zona cea mai linistită a litoralului și care își păstrează nealterată frumusețea naturală. Amenajarea va fi în tonul relaxat al unei vacanțe pe plaja sălbatică a Mării Negre.

Camerele vor fi disponibile până la finalul verii. Corbu este locul în care natura poate fi admirată în cea mai pură formă a ei.  Cazarea Rezident este destinată celor care vor să petreacă timp de calitate departe de vacarmul stațiunilor și care vor să se bucure de preparate pescărești la cele două cherhanale din apropiere.

Rezident Marina Tomis – 29 de apartamente

Rezident Marina Tomis este un proiect cu 29 de apartamente și prima clădire operată în totalitate de Rezident. Clădirea se află într-o zonă istorică și a fost refacută din temelii, în urma unei investiții de trei milioane de euro, fonduri proprii și bancare. Va fi deschisă pentru cazarea turiștilor ori a oamenilor de afaceri începând din vara 2023. Poziționarea o face foarte utilă atât pentru vacanțe, cât și pentru călătoriile business întrucât este în apropiere de toate punctele cheie ale orașului, fie că sunt plaje, obiective turistice, restaurante sau instituții publice. Apartamentele pot fi închiriate tot timpul anului, spre deosebire de cele din Eforie Nord sau Corbu, care au un caracter sezonier.

Euforia retreat boutique hotel

Echipa Rezident mai este implicată în lansarea unui alt brand la malul mării, Euforia, care va fi un boutique hotel axat pe oferirea de experiențe de relaxare holistică. Va avea centru SPA, cabinete de masaj și proceduri balneare, piscină interioară, sală de sport și kinetoterapie, saună umedă și uscată, jacuzzi și restaurant. Se va deschide în vara anului 2023 și este o investiție de două milioane de euro.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.