Haos total la plafonarea facturilor la energie. Peste 9 milioane de români ar trebui să depună declarații pe propria răspundere până pe 1 ianuarie!

Haosul continuă la facturile plafonate la energie. Potrivit noilor prevederi ale Legii plafonării prețurilor la energie și gaze, peste 9 milioane de români ar trebui să depună declarații pe propria răspundere până pe 1 ianuarie pentru a avea parte de prețul cel mai avantajos, adică în două săptămâni.

Coșmarul românilor cu facturile plafonate continuă. Și asta pentru că noua lege a energiei a introdus un act suplimentar: declarația pe proprie răspundere pentru consumatori, prin care aceștia declară practic la ce loc de consum vor să li se aplice nivelul cel mai avantajos de plafonare. Legea promulgată de președintele României pe 13 decembrie a modificat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 119/2022 și se aplică de la 1 ianuarie 2023.

Astfel, în noua formă, plafonarea maximă prețului energiei nu se va aplica decât pentru un loc de consum. Cine deține mai multe locuri de consum (mai multe apartamente, case etc.) va avea plafonare de 0,68 lei/kWh,sau 0,8 lei/kWh doar pentru unul dintre ele. Pentru restul va plăti 1,3 lei/kWh.

”Toți furnizorii au o adresă de e-mail pe care pot fi trimise”, a asigurat vicepreședintele ANRE.

ANRE va posta cât de curând modele de declarație, a mai anunțat vicepreședintele autorității de reglementare, adăugând că „poate reușim să facem și un ghid”.

Când trebuie depusă declarația pe proprie răspundere pentru energie electrică

Declarația pe propria răspundere trebuie depusă cu o lună înainte. Deci clienții vizați care nu o vor depune în decembrie 2022 nu vor avea parte de nivelul cel mai avantajos de plafonare în ianuarie 2023. Iar cine o depune în ianuarie va beneficia de nivelul cel mai avantajos de plafonare în februarie, la fel în lunile următoare.

Prețurile plafonate în vigoare din 1 ianuarie 2023

Conform legii, prețul plafonat este de cel mult 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru clienți casnici care în 2021 au avut un consum mediu lunar până în 100 kWh, de 0,8 lei pentru cei care în 2021 au avut consum lunar mediu între 100,01 și 300 kWh și de 1,3 lei pentru orice consum peste 255 de kWh, indiferent cât de mare a fost în 2021.

Dacă un consumator casnic nu depune declarația pe proprie răspundere pentru energie electrică, va plăti cel mai mare plafon, adică 1,3 lei/kWh pentru toate locuri de consum, în loc să plătească 0,68 lei/kWh,sau 0,8 lei/kWh pentru un loc de consum.

Legea prevede că de plafonare se beneficiază o singură dată, la un singur loc de consum.

”Din păcate, furnizorii nu pot ști dacă acel consumator are acolo adresă de domiciliu sau de reședință”, afirmă Laurențiu Urluescu, președintele AFEER, care a anunțat că s-a luat legătura cu ANRE „și încercăm să găsim o soluție, o interpretare scrisă, pentru a putea reduce numărul declarații”.

CHIRIAȘII ar trebui să facă contracte pe numele lor cu furnizorii de energie, pentru a beneficia de plafonare, a anunțat și ministrul Energiei, Virgil Popescu. În plus, ar mai apărea o problemă și pentru proprietarii care găzduiesc refugiați ucraineni, primind ajutorul de la stat (50 de lei pe zi pentru cazare și 20 de lei pentru masă). Aceștia nu pot face un contract cu un furnizor de energie (o chirie plătită de stat) , deci vor plăti 1,3 lei/kWh.

Furnizorii de energie spun că nu pot verifica declarația pe proprie răspundere

Furnizorii de energie au atras atenția că este o poblemă cu declarația pe proprie răspundere, pentru că nu pot verifica dar nici nu pot refuza acordarea plafonării. Furnizorii au mai  precizat că nu pot să se asigure că un client casnic nu încearcă să păcălească sistemul și să beneficieze de maximul de plafonare pentru toate locuri de consum, de exemplu, trecându-le la diferiți furnizori de energie și apoi depunând declarații separate pentru fiecare loc de consum. Ei au mai anunțat că legea nu clarifică nici ce se va întâmpla cu cei care depun declarații pe proprie răspundere pentru mai multe locuri de consum. Pe de altă parte, ANRE, prin vicepreședintele Zoltan Nagy-Bege, a transmis că doar cei care au mai multe locuri de consum trebuie să depună declarația. Și peste 90% dintre consumatorii casnici nu vor fi afectați, adică nu vor trebui să depună acest act, a mai explicat reprezentantul ANRE.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.