Ne-a părăsit fostul ministru al Apărării și al Internelor, Mircea Dușa!
Mircea Dușa, fost ministru al Apărării și al Internelor, a murit, în această dimineață. Politicianul era cunoscut cu probleme de sănătate. Avea 67 de ani.
Mircea Dușa a acuzat probleme de sanatate din luna iulie a acestui, cand a fost preluat de o ambulanță la un eveniment la care participa și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
„L-am văzut pe bunul meu prieten, Mircea Duşa, fostul ministru al Apărării, care a fost cu noi în această vizită, ieşind din sala de prezentare. După aceea, domnul rector Azamfirei ne-a informat că a avut un incident medical se pare destul de serios şi am asistat cu toţii la plecarea ambulanţei care l-a dus… Sper eu, din toată inima, să depăşească acest moment greu. Pur şi simplu ne-a luat pe toţi prin surprindere şi îi urăm lui Mircea sănătate şi recuperare grabnică”, spunea, atunci, Mircea Geoană.
„Ministerul Apărării Naționale anunță cu regret trecerea la cele veșnice a lui Mircea Dușa, ministru al apărării naționale în perioada 22 decembrie 2012 – 17 noiembrie 2015. Transmitem, în numele întregului personal al Armatei României sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se arată într-o postare a Ministerului Apărării Naționale.