Erdogan i-a cerut lui Putin să „înceteze unilateral focul”
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis joi, într-o convorbire telefonică, omologului său rus Vladimir Putin că eforturile de pace în războiul ruso-ucrainean ar trebui să fie susţinute de o încetare unilaterală a focului şi de o ”viziune privind o soluţie corectă”, relatează AFP şi Reuters.
Într-un comunicat dat publicităţii de preşedinţia turcă se arată că cei doi lideri au discutat despre coridorul pentru cereale creat pe Marea Neagră.
De asemenea, Erdogan i-a spus liderului de la Kremlin că este nevoie de paşi concreţi pentru a elibera regiunea de la frontiera siriană de militanţii kurzi.
Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.