Eurodeputatul Maria Grapini critică dur vânzarea obiectivelor strategice în defavoarea României: Toate contractele de privatizare a bunurilor naționale trebuiau făcute în mod transparent!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Eurodeputatul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a tras un semnal de alarmă în privința consecințelor vânzării obiectivelor strategice în defavoarea României. Potrivit eurodeputatului Grapini, țara noastră nu a avut o strategie sănătoasă de privatizare, și, în consecință, s-a ajuns să se transfere capitalul de la stat la privat, pe sume foarte mici.

“De principiu, și când eram în business și când eram președinte de patronat, am spus că nimic nu poate fi secret față de cetățenii unei țări dacă este vorba de o resursă care are impact asupra acestora. Avem acum, în UE, problema pe care o dezbatem foarte des și anume contractele pe vacinuri. Doamna președinte a CE, Ursula von der Leyen, nu a vrut să ne dea contractele decât blurate pentru a nu vedea lucruri importante privind negocierile inclusiv prețul. Toate contractele de privatizare a bunurilor naționale, care erau ale poporului, trebuiau făcute în mod transparent și toate clauzele prevăzute, justificate! Ca să înțeleagă cetățeanul dacă contractul este favorabil României sau părții străine pentru că a considerat cineva că vrea un comision. Haideți să nu mai fugim de adevăr!”, a punctat Maria Grapini.

În sprijinul afirmațiilor sale, europarlamentarul umanist a reiterat importanța semnării de către români a inițiativei cetățenești a PUSL ce prevede ca marile averi obținute ilicit să fie confiscate.

„Există această inițiativă cetățenească, care mi-aș dori să fie semnată de români, prin care să se facă o dată pentru totdeauna verificarea marilor averi. Credeți că dacă acum s-ar face o verificare amplă acești mari îmbogățiți ar putea să-și justifice, din punct de vedere fiscal, averea? Și eu am avut dividende de miliarde de lei la firma mea dar nu am putut să îmi fac decât o casă!”, a precizat Maria Grapini, care s-a întrebat de ce Parlamentul amână de atâția ani să votează această lege.

Potrivit eurodeputatului Grapini, verificările celor de la ANAF și Fisc pot fi făcute și acum fără să existe această lege.

“Eu aveam o firmă mijlocie și aveam 167 de controale pe an. Unul venea și altul pleca.. Nu au găsit nimic, era, însă, o presiune, doar, dor, voi ceda și voi da ceva…Dacă s-ar vrea de la ANAF și de la Fisc s-ar putea găsi aceste lucruri. Iar aceste verificări ar reprezenta, până la un punct, și o prevenție!”, a mai spus eurodeputatul PUSL, care a mai adăugat că în caz contrar nimic nu se va schimba în privința reducerii evaziunii fiscale.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.