Soluția lui George Simion pentru infrastructura din România: „Lăsați-l pe Umbrărescu să facă toate tronsoanele din A7. Cine contestă ar trebui condamnat penal pentru sabotaj!

Dorinel Umbrărescu, antreprenorul care controlează UMB Spedition, companie devenită deja un fel de brand regional, a scos „la linie” peste 100 de camioane, care vor intra pe șantiere, pe cele trei loturi ale secțiunii Focșani – Bacău, din Autostrada Moldovei (A7), iar determinarea sa l-a impresionat pe George Simion.

Preşedintele AUR, George Simion, a făcut marţi o propunere, pe pagina sa de socializare, aceea ca Guvernul să-i acorde companiei lui Umbrărescu contractele pentru toată Autostrada A7. De asemenea, în stilul obişnuit, George Simion cere ca factorii de decizie care nu sunt de acord cu propunerea sa să fie acuzaţi şi judecaţi pentru acte de sabotaj.

„Lăsați-l pe Umbrărescu să facă toate tronsoanele din A7. Cine contestă ar trebui condamnat penal pentru sabotaj!”, este mesajul postat de George Simion pe Facebook.

După soluționarea contestațiilor (n.r. – în urma licitației) de CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), Umbrărescu ar putea „ataca” și segmentul Bacău – Pașcani (Iași), 77 de kilometri, parte tot din A7.

În plus, cel poreclit „Regele Asfaltului” a început deja lucrările pregătitoare pe primul lot al secțiunii Buzău – Focșani, cu o lungime totală de 84 de kilometri. De asemenea, în câteva zile vor fi semnate și contractele de execuție pentru loturile de mijloc, care însumează 67 de kilometri, după soluționarea contestațiilor depuse de turcii de la Tekfen, scrie Ziarul de Bacău.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Alex BC spune

    Nu pentru ca sunt băcăuan dar UMB a dovedit de nenumărate ori seriozitatea sa prin lucrările efectuate până acum. Cei care depun contestații ar trebui întâi să ofere garanția că au instrumentele proprii și necesare pentru a putea duce la bun sfârșit lucrările contestate. Nu să vină fiecare firmă de apartament sau de partid cum vreți voi să o numiți să depună contestații după placul lor.
    Ca și constructor de drumuri dacă nu ai rechizitele necesare (utilaje, forță de muncă și capital pentru acoperirea eventualelor daune) automat trebuie să fii exclus din contestație iar mai apoi să plătești întârzierile lucrării respective din cauza contestației depuse. Cam așa ar putea avansa lucrările pentru autostrăzile din România.
    Asta e doar părerea mea. O zi bună la toată lumea! ✌

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.