Europarlamentarul Maria Grapini, mesaj emoționant cu ocazia Zilei Culturii Naționale: “În ziua în care vom uita de Eminescu, vom uita de țară!”
maria.grapini@europarl.europa.eu
15 ianuarie este ziua inegalabilului poet Mihai Eminescu, dar și Ziua Culturii Naționale. Anul acesta se împlinesc 173 de ani de la nașterea poetului național al românilor, cel care este și va fi geniul absolut al lirismului și spiritului românesc.
Cu această ocazie, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a transmis un mesaj emoționant:
“Pe 15 ianuarie, comemorăm 173 de ani de la nașterea neegalatului poet, Mihai Eminescu, dar marcăm și Ziua Culturii Naționale.
Aduc, astăzi, un omagiu marelui poet, prozator, jurnalist, dar si unui mare iubitor de Patrie. Consider, de asemenea, că omagierea lui Mihai Eminescu ar trebui realizată, în primul rând, prin fapte! Să ne iubim țara, să luptăm pentru ea, să o apărăm, să o promovăm și să ne implicăm pentru a o face mai bună, mai frumoasă și mai respectată în toată lumea.
Eminescu ar trebui să fie inspirația fiecărei generații în modul cum își reprezintă națiunea din care face parte și cum își iubește țara!
Eminescu este unic în lume! În ziua în care vom uita de Eminescu, vom uita de țară! Lui Eminescu trebuie să-i aducem un uriaș omagiu în fiecare zi, iar vasta sa operă trebuie predată în școli!
România merită să fie cunoscută prin ceea ce are mai de preț: tradiții, cultură, artă, inteligență, talent.
Toți românii, dar mai ales cei care și-au asumat să conducă, ar trebui să aibă în minte, în suflet și în acțiunea lor, aceste versuri ale marelui Poet:
„Sunt ultimul romantic, al țării mele sfinte.
Vă spun la despărțire, doar câteva cuvinte:
Eu am cântat natura, și tei, și flori albastre,
Iubirea țării-am pus-o, în inimele voastre,
Mă duc și las în urmă, o preafrumoasă țară,
Pe care s-o cinstiți, n-o faceți de ocară!
Copii ai sfintei Dacii, feciori de daci și geți,
Cântați în mii de versuri, de barzi și de poeți.
Feciori ai lui Zamolxe, al Geei popor sfânt!
Să nu lăsați străinii să ia acest pământ!
Eu plec pe alt pământ, să mă însoțesc cu zeii,
Voi, pe pământul țării, să vă purtați ca leii!
Luceafăr strălucind în pagini literare,
Asupra voi veghea, cu razele-mi astrale,
Pribeag nu voi mai fi, bătut de mii de gânduri,
Doar flori de tei de-asupra-mi, s-or cerne…
Rânduri, rânduri!”
Deși Ziua Culturii Naționale este sărbătorită, simbolic, în 15 ianuarie, cultura trebuie susținută și promovată în fiecare zi.
La mulți ani, culturii românești, și să nu uităm niciodată că ne putem indentifica în lume, ca popor, prin cultura noastră!”.
Ziua Culturii Naţionale este marcată în fiecare an, începând din 2011, la 15 ianuarie, data aleasă fiind aceea a naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).