Președintele Iohannis, convins că România va adera la Spațiul Schengen în 2023

Succesul finalizării MCV trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată a României la Schengen, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, marţi, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, menţionând că ţara noastră este pregătită din toate punctele de vedere şi vor fi făcute demersuri pe toate palierele pentru obţinerea unei decizii favorabile.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai afirmat că anul 2023 nu va fi simplu ci va testa în continuare capacitatea statelor de a răspunde la provocări şi a dat asigurări că sprijinul pentru Ucraina va continua atât cât va fi nevoie.

„La nivel european, am încredere că anul 2023 va fi un reper pentru Uniunea Europeană mai puternică şi mai rezilientă, o uniune a valorilor capabilă să proiecteze stabilitate şi pregătită să facă faţă provocărilor viitorului curent. Urez succes preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene şi salutăm angajamentul acesteia de a se implica în protejarea valorilor democratice şi a statului de drept faţă de care România însăşi este profund ataşată”, a afirmat Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că România este o parte importantă a soluţiei la provocările de securitate.

„Succesul finalizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen, pentru că România este pregătită din toate punctele de vedere. Locul României şi al cetăţenilor săi este în Schengen. Mulţumesc tuturor statelor care ne-au sprijinit şi contăm pe sprijinul dumneavoastră şi în continuare reafirm şi în acest cadru că vom face toate demersurile care ţin de noi pe toate palierele şi la toate nivelurile astfel încât România să obţină o decizie favorabilă pentru aderarea la spaţiul Schengen. România este cu siguranţă o parte importantă a soluţiei la provocările de securitate cu care ne confruntăm la nivel european, am contribuit şi contribuim consistent la întărirea securităţii Uniunii”, a subliniat şeful statului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.