Unul din șase decese premature este cauzat de obezitate. Medicul chirurg Mihai Ionescu explică ce complicaţii apar!

Share:

Obezitatea este responsabilă pentru milioane de decese în fiecare an în toată lumea, prin prisma efectelor negative secundare, în special diabet, boli cardiovasculare și cancer. Unul din șase decese premature este în prezent cauzat de obezitate, iar procentul va crește în anii următori, odată cu înmulțirea exponențială a persoanelor supraponderale sau obeze, în special de vârste tinere.

Mihai Ionescu, medic de excelență în chirurgia obezității, explică de ce s-a ajuns la această situație și cum kilogramele în plus, pe care le ignorăm, pot reprezenta începutul unui drum spre o destinație tragică.

„În prezent, patru milioane de oameni mor în fiecare an din cauza obezității, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Unul din șase decese premature este cauzat de obezitate. Trend-ul este din păcate unul ascendent, rata obezității la nivel mondial crescând în fiecare an. Din 1980 până în prezent, ea aproape s-a dublat. Experții prezic că rata obezității va ajunge curând la 60% în Europa. S-a descoperit, de asemenea, că bărbații par să fie mai predispuși la obezitate decât femeile. Spre exemplu, în Marea Britanie, studiile recente arată că 68% dintre bărbați sunt obezi sau supraponderali, în timp ce, în rândul, femeilor procentul este de 60%”, spune medicul chirurg Mihai Ionescu.

Pierdem șirul kilogramelor în plus
„Mulți oameni realizează că sunt supraponderali abia când este deja foarte târziu și au depășit pragul obezității. Semnalul de alarmă ar trebui să ni-l dăm fiecare în momentul în care observăm că luăm în greutate și să apelăm la medici dacă nu reușim, pe cont propriu, să stabilizăm greutatea. Există formule medicale de diagnosticare a excesului de grăsime corporală. Indicele de masă corporală (IMC) este calculat în funcție de înălțimea și greutatea corporală. Practic, se împarte numărul de kilograme la înălțime. Dacă rezultatul este între 18.5 și 24.9, persoana are o greutate normală. Între 25 și 29.9, avem deja de-a face cu supraponderabilitate. Tot ce este peste 30 se încadrează la obezitate”, declară Mihai Ionescu, medic de excelență în chirurgia obezității.

Cum poate obezitatea să ducă la moarte prematură

„Excesul de greutate aduce după sine o mulțime de efecte negative asupra sănătății. De exemplu, persoanele supraponderale sau obeze sunt mai predispuse la afecțiuni grave precum bolile de inimă, diabetul, anumite tipuri de cancer sau probleme musculare și la nivel osos.

Obezitatea dăunează inimii și întregului sistemului cardiovascular. Excesul de grăsime determină deteriorarea vaselor de sânge și acumularea a noi depozite de grăsime, limitând fluxul de sânge în organism. Conform NHS, persoanele supraponderale au de două ori mai multe șanse să sufere de hipertensiune arterială. Circa 43% dintre bărbații și 37% dintre femeile cu exces de greutate au această problemă.

Obezitatea crește, de asemenea, riscul de colesterol ridicat și insuficiență cardiacă. Netratate, daunele la nivelul inimii pot duce la atac de cord, în multe dintre cazuri fatal.
Cercetătorii de la Universitatea Oxford au descoperit că obezitatea moderată poate reduce speranța de viață cu 3 ani, în timp ce la cei cu obezitate severă cifra urcă până la 10 ani”, mai spune medicul Mihai Ionescu.

Nu ne lăsăm învinși de

„O mare problemă intervine la persoanele care depășesc pragul obezității și nu mai au dorința sau puterea de a face ceva pentru a ieși din această situație. Intră astfel într-un malaxor de pericole, toate generate de procentul excesiv de grăsime corporală. Ei trebuie ajutați, încurajați și informați pentru că există soluții diverse pentru a normaliza greutatea. Poate fi dietă și sport pe termen lung, uneori ani de zile, care presupune multă voință și să fie supravegheați de medici, ori poate fi operația de micșorare a stomacului, care reduce foamea și cantitatea de alimente ingerată zi de zi și acest lucru automat va conduce la scăderea în greutate și la îndepărtarea riscurilor de boli pricinuite de obezitate . Scăderea în greutate, chiar și cu 5 până la 15%, reduce considerabil factorii de risc pentru unele boli, în special bolile de inimă despre care vorbim și care pot duce la deces. Este însă extrem de important ca pacientul să scape cât mai rapid de kilogramele în plus. Chirurgia bariatrică este una din cele mai eficiente metode, care reduce din factorii de deces și salvează vieți.

Peste 95% dintre pacienții care apelează la acest tip de intervenție pierd cu succes jumătate din greutatea corporală suplimentară sau chiar mai mult. În comparație, pacienții care încearcă să slăbească fără intervenție chirurgicală, în medie, sunt capabili să slăbească puțin și pot crește din nou în greutate pe termen lung.

Operația de micșorare a stomacului este recomandată drept soluție eficientă persoanelor obeze cu sau fără boli asociate. În aceste cazuri, eliminarea kilogramelor în plus nu reprezintă un moft, ci este o reală necesitate pentru a minimiza pe cât posibil, rapid, efectele nedorite ale obezității asupra sănătății, complicații de ordin medical care pot duce, în timp, până la deces.

Atunci când se hotărăsc să apeleze la acest intervenția de micșorare a stomacului, este foarte important să se informeze mult înainte, să aleagă un medic chirurg cu experiență, care să le explice foarte clar, pe înțelesul lor, beneficiile și riscurile acestei operații. Un medic ce poate dovedi rezultate notabile în domeniu și care îi poate susține pe tot acest drum deloc ușor. Pentru că aici nu vorbim exclusiv de o operație, ci despre tot ceea ce se întâmplă înainte, în timpul și după operație. Aici intervine și titulatura de medic de excelență în chirurgia obezității, pe care puțini medici o dețin”, explică Dr. Mihai Ionescu, medic de excelență în chirurgia obezității”, încheie medicul chirurg Mihai Ionescu.

Mihai Ionescu este medic primar în chirurgie generală, medic chirurg de excelență în chirurgia obezității, oncologică, laparoscopică și chirurgia planșeului pelvin. Este membru în Colegiul Medicilor din România, Societatea de Chirurgie, Asociația Română de Chirurgie Endoscopică (ARCE) Asociația Europeană de Chirurgie Endoscopică (EAES) și în Consiliul Medical General (GMC-UK). Actualmente el conduce departamentul de chirurgie generală și metabolică al spitalului Medicover București.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.