Victor Ponta, o nouă victorie în instanță: „Am petrecut opt ani din viață sub umilință!”

Share:

Vești bune pentru Victor Ponta, la început de 2023. Fostul premier a scăpat de sechestrul pe apartamentul său din București. 

Înalta Curtea de Casație și Justiție (ICCJ) a ridicat sechestrul asigurator instituit în 2016, în dosarul „Turceni-Rovinari”, asupra imobilului său din Capitală.

Anunțul triumfalist a fost făcut de liderul Pro România pe pagina sa de Facebook.

„Azi, judecătorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis sa imi ridice sechestrul asupra apartamentului meu din Bucuresti. O decizie legala care vine la 8 ani de cand Procurorul Uncheșelu a luat decizia sechestrului / si la aproape 4 ani de la achitarea mea de catre prima instanta de la ICCJ! Nu stiu daca sa ma bucur sau sa fiu trist.

Trebuie sa ma bucur, cum imi spune mereu avocatul meu Florin Surghie, ca judecatorii repara pana la urma abuzurile facute de cate un procuror care isi uita datoria fata de lege si face dosare penale la ordin? Sau sa fiu trist ca am petrecut ultimii 8 ani din viata sub umilinta unor acuzatii pe care absolut toata lumea ( juristi sau nejuristi, dusmani sau prieteni) le-au considerat oricum, de la inceput, ca avand ca unic scop si finalitate inlaturarea mea din functiile de Presedinte al PSD si Prim Ministru?

Pana la urma am castigat eu, pentru ca, dupa 8 ani, au spus judecatorii ca sunt nevinovat si ca pot sa dispun de propriul meu apartment? Sau au castigat Dl Uncheselu si sefa lui, Doamna Kovesi, care m-au indepartat in acest fel din pozitiile publice pe care le castigasem prin votul colegilor din PSD ( la Congresul din 2010) sau al tuturor romanilor ( la Alegerile din 2012) ? Amandoi au acum functii si salarii de mii de euro de la Parchetul European – eu ma bucur pe Facebook! Deci, am castigat eu sau ei? Si pentru Romania a fost mai bine asa? Sunt o persoana care priveste mereu in viitor – dar uneori trecutul e greu de ignorat!”, a comentat Ponta pe Facebook.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.