Hello Holidays anunță cea mai mare campanie de reduceri din 2023. Agenția, care a aniversat 16 ani, mizează în 2023 pe destinațiile Grecia, Turcia și Bulgaria!

Share:

Hello Holidays mizează în 2023 pe destinațiile Grecia, Turcia și Bulgaria, cu o ofertă imbatabilă de vacanțe suplimentată față de 2022, pe fondul cererii ridicate pentru aceste destinații și anul trecut, și în perioada de Early Booking.

Numărul curselor charter autocar spre Halkidiki, Thassos, Riviera Olimpului a fost mărit la două pe săptămână, în sezonul estival, și a fost introdusă o cursă charter avion spre Creta. Pentru Turcia au fost adăugate programe de Cappadocia și Pamukkale și în timpul verii. Hello Holidays leagă România de Bulgaria în 2023 prin curse zilnice, în fiecare zi din săptămână, și pachete de vacanță de trei, patru, cinci, șase, șapte, 14 nopți. Șapte programe Senior Holidays în Italia, Spania și Elveția sunt disponibile în 2023, dar și foarte multe programe de tip circuit în Europa și Asia, cu avionul sau autocarul și o durată de la trei la 21 de zile.

Agenția (Mădălina Balaiban-CEO Hello Holidays) a înregistrat în 2022 un volum de vânzări de 9,8 milioane de euro, dublu față de 2019, și estimeză o creștere de 40%  în acest an, după deschiderea primul său sediu în teritoriu, la Sibiu, și diversificarea vacanțelor în destinațiile favorite ale românilor.

Hello Holidays, prima și cea mai mare campanie de reduceri din 2023

De altfel, Hello Holidays vine în întâmpinarea clienților săi cu prima si ce mai mare campanie de reduceri din acest an, aniversară, tradițională și așteptată de turiști la agenția  Hello Holidays, https://www.helloholidays.ro/campanie/hh-days-2023, cu reduceri de până la 50% pentru: Paste Bulgaria, Paste Antalya, Paste Turcia, vacante in Antalya, Hurghada, Bulgaria, Halkidiki, Riviera Olimpului, Insula Thassos, Insula Creta, vacante cu avionul in Kusadasi sau in Bodrum sau in Marmaris, transport autocar pentru vacante in Kusadasi sau Marmaris, ciruite cu autocarul sau cu avionul (reducere de 20% pentru plecarile din februarie si martie), programele Senior Holidays, pelerinaje (20% reducere).

Campania care începe astăzi, 23 ianuarie,  durează trei zile.

Programele Senior Holidays” în Italia, un uriaș succes!

Românii sunt mari amatori de tradiții locale în călătoriile lor în Italia, pe care le solicită alături de vizitele la castele, catedrale, muzee renumite în toată lumea ori croaziere. Trăiesc ca localnicii, în vacanța lor de o săptămână, este concluzia unui sondaj realizat de Hello Holidays după derularea programelor Senior Holidays în Italia, toamna trecută, prin care turiști de toate vârstele au vizitat Toscana, Sicilia, Napoli și Coasta Amalfitană și s-au familiarizat cu obiceiurile locale.

Turiștii învață cum se prepară pizza, pizzolo, arancini, cannoli, înghețata, uleiul de măsline, ori cum se cultivă lămâile și se produc cosmetice din acestea, participă la degustări de băuturi locale și împărtășesc prietenilor, la întoarcere, experiențele trăite. Participă la festivaluri locale și chiar la petreceri private ale localnicilor desfășurate în locuri publice. Aproape un sfert dintre turiștii din programele Senior Holidays au cumpărat în urma recomandării unor prieteni ori rude care au fost într-o astfel de vacanță.

Croaziera de o zi – Coasta Amalfi este una dintre cele mai solicitate excursii, datorită opririlor în Positano și Amalfi, unde sunt învățați cum se produce uleiul de măsline și mozzarella, prepară o pizza în stil italian ori se fotografiază în cea mai frumoasă zonă de coastă din Europa. Plimbarea cu bicicleta în spectaculoasa grădină a Palatului Regal din Caserta, printre cascade, vegetație exotică și statui, este una dintre cele mai solicitate excursii la sol, indiferent de vârsta turiștilor, cinci ori 60 de ani.

“Am avut turiști profesori care au cerut pentru primăvara 2023 programe similare pentru elevii lor, în care să le predea istoria la ea acasă. O altă atracție a programelor Senior Holidays sunt obiectivele turistice de pe traseu, cele mai multe incluse în patrimoniul UNESCO. Turiștii sunt încântați să vadă locul Renașterii, statuia ‚Hristos cu văl’ din Capela Sansevero din Napoli, Valea Templelor – opera grecilor antici din Agrigento, Criptele Capucinilor unde a fost înmormântat Nicolae Bălcescu, din Palermo, ori Catedrala de la Monreale, renumită pentru mozaicurile sale. Senior Holidays sunt vacanțe complexe, pentru artă, cultură, familiarizarea cu gastronomia locală”, declară Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays

În aprilie și mai, șapte programe Senior Holidays sunt disponibile turiștilor: Senior Holidays Sicilia, Senior Holidays Toscana, Senior Holidays Napoli și Coasta Amalfitană, lansate toamna trecută, cărora li se adaugă în 2023 Senior Holidays Italia Puglia, Senior Holidays Costa Brava, Senior Holidays Costa del Sol, Senior Holidays Elveția și Italia de Nord. Sunt vacanțe de opt zile, cu avionul și cazări în hoteluri de patru stele, cu prețuri de la 340 de euro/persoană în Early Booking, în primele săptămâni ale anului.

“Prin programele Senior Holidays, care sunt destinate tuturor categoriilor de vârstă, oferim turiștilor posibilitatea să vadă aceste destinații, mai scumpe în timpul verii, într-o perioadă în care sunt accesibile și vremea e potrivită pentru excursii. Turiștii au la dispoziție opt zile pentru vizite pe îndelete în orașele de pe traseul fiecărui program, dar și pentru plajă, pentru că temperaturile primăvara sunt plăcute. Toate se desfășoară și de Paște și pot reprezenta o bună opțiune pentru vacanța de Paște”, precizează Denisa Oprea

Înființată în urmă cu 16 ani, agenția de turism Hello Holidays este organizator de circuite în România și alte 38 de țări din Europa și Asia, dar și de sejururi în Grecia, Turcia, Egipt, Dubai. Programele “O zi cât o vacanță”, de o zi, în România și Bulgaria, ori cele cu o durată mai mare, de până la 21 de zile, oferă turiștilor experiențe unice de călătorie.

Agenția Hello Holidays a înregistrat un volum de vânzări de 9,8 milioane de euro în 2022, aproape dublu față de 2019, pe fondul ridicării tuturor restricțiilor de călătorie, la începutul sezonului, care a crescut peste așteptări cererea de călătorii. 2022 a fost primul an din ultimii în care s-a călătorit ca înainte de pandemie.

Pentru 2023 estimează o creștere de 40%, după deschiderea unui sediu la Sibiu, al treilea fizic al agenției și primul în teritoriu, și diversificarea unor programe care au fost foarte căutate în 2022, cum ar fi Senior Holidays.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.