Austria și Olanda continuă să se opună extinderii Schengen!

Cancelarul Austriei – Karl Nehammer şi premierul Olandei – Mark Rutte nu vor extinderea spațiului Schengen. Cei doi politicieni care s-au opus în decembrie aderării României şi Bulgariei s-au întâlnit joi, la Viena.

Premierul olandez Mark Rutte a declarat joi, în timpul vizitei sale la cancelarul Karl Nehammer, că a constatat „un consens în formare” în UE, însă crede că va fi nevoie de mai multe summituri ale UE pentru a rezolva aceste probleme. Când s-a convenit asupra acordului UE-Turcia privind refugiaţii în 2016, a fost mai uşor, a declarat premierul olandez. Acum, a spus el, UE are o multitudine de probleme, inclusiv Schengen, Frontex, sistemul Dublin şi repatrierile. „Trebuie să ne întoarcem la regulile de la Dublin”, a cerut Rutte, altfel „Schengen nu va supravieţui”, a avertizat premierul olandez.

La rândul său, Nehammer a reiterat cererea de sprijin financiar din partea UE pentru Bulgaria şi Grecia pentru protecţia frontierelor externe ale UE. Nehammer a spus că Austria, ca şi Olanda, a avut aceleaşi probleme cu transferul refugiaţilor.

„Suntem uniţi în obiecţia noastră faţă de extinderea Schengen în acest moment”, a anunţat cancelarul austriac, citat de presa austriacă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.