Coincidență: în preziua vizitei din România, la invitația PUSL, Vlad Filat câștigă la CEDO!
Vlad Filat, fostul premier al Republici Moldova, vine la București, la invitația PUSL. Așteptat în cursul acestei zile, Filat va avea întâlniri cu lideri ai PUSL și demnitari ai statului român, principala temă de discuție fiind relația dintre cele două țări.
„Actualul context geopolitic și economic arată clar necesitatea apropierii între România și Republica Moldova. România este garantul parcursului european al fraților noștri de peste Prut, alături de care trebuie să fim cu Demnitate, Onoare și Curaj”, transmite PUSL.
Recent, CEDO i-a dat câștig de cauză lui Vlad Filat, hotărând că nu a avut parte de un proces echitabil în Republica Moldova, mai multe drepturi de-ale sale fiind încălcate.
,,Întreg procesul de judecată până la condamnare a durat exact opt luni. Nu șapte, opt, zece ani cum se întâmplă în alte cazuri. Opt luni- reținere, arestare și tot așa-numit proces de judecată, care a dus la o condamnare pe care eu am considerat-o dintotdeauna nedreaptă, având la bază un proces inechitabil cu încălcarea unuia dintre cele mai importante principii care vizează proces echitabil, publicitatea ședințelor de judecată. La rândul lor, aceste ședințe secrete au adus la încălcarea multor drepturi și libertăți fundamentale ale omului”, a precizat Vlad Filat.
