Alarmant: Românii sunt cei mai săraci din UE!
În medie, anul trecut, românii au cheltuit aproximativ 25% din venituri pe mâncare și băutură. Din acest punct de vedere, România este pe locul 1 la nivelul UE. Inflația din țara noastră e cea mai mare din UE, iar salariile au rămas la fel de mici, a avertizat economistul Adrian Negrescu.
Analistul economic Adrian Negrescu a comentat acid pe marginea acestui subiect. Potrivit expertului, cifrele reflectă perfect faptul că românii sunt cei mai săraci dintre europeni.
„În primul rând, rezultatele sunt chiar mai drastice, pentru că ceea ce vedem sunt datele pe 2021. Majoritatea creșterilor de prețuri, cel puțin pe zona alimentară, au fost pe anul 2022, atunci când din top 10 cele mai mari scumpiri de peste 30% la produse în România, nouă dintre acestea au fost la produse alimentare de bază, cum ar fi uleiul, cartofii, margarina, orezul, fasolea.
Ne spune INS că peste 40% din cheltuielile unei familii obișnuite au ajuns să fie alocate pentru produsele alimentare de bază. Este un procent fără precedent la nivel european. Și bulgarii stau mai bine decât noi, ceea ce ne arată că prețurile au crescut foarte mult și că nivelul salarial în România a rămas, din păcate, în urma inflației”, a comentat Adrian Negrescu, pentru B1 TV.
În opinia economistului, puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă.
„E greu de spus dacă mai au românii bani. Tot INS ne spune că venitul mediu net pe cap de locuitor este de 2.660 lei net în momentul de față. Raportat la inflație, înseamnă 2.100 de lei, dacă scoți inflația din acești bani. Acest lucru ne arată că puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă, pentru că nu vom scăpa de inflație. Nu va fi la fel de mare ca în 2022, da, dar s-ar putea să avem în continuare o inflație de două cifre, iar asta se traduce într-o scădere a puterii de cumpărare. Banii pe care-i câștigăm vor fi din ce în ce mai puțini raportat la prețurile din magazine.
Când vom scăpa de asta? Abia din 2024 lucrurile se vor mai așeza și avem două soluții: ori cumpărăm mai puțin din magazine și încercăm să facem mai multă mâncare acasă ori să ne găsim un alt loc de muncă, mai bine plătit – dar asta e o problemă pentru marea majoritate a populației, în condițiile în care firmele nu mai sunt dispuse să facă angajări în 2023, un an extrem de dificil din punct de vedere economic”, a avertizat economistul, pentru sursa citată.