Isărescu, vești bune pentru români: Rata inflației va scădea la 7% în anul 2023!
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit descendent la 7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
BNR estima în noiembrie 2022 o inflaţie de 11,2% pentru finalul anului 2023. Conform guvernatorului BNR Mugur Isărescu, rata anuală a inflaţiei IPC este proiectată să urmeze o traiectorie continuu descendentă, menţinându-se însă la valori superioare intervalului ţintei centrale. Pentru anul curent, noua proiecţie a inflaţiei IPC este similară traiectoriei alternative, pe baza noii scheme de plafonare, prezentate la conferinţa din noiembrie 2022.
Guvernatorul a menţionat că toate ţările din Est, dar şi ţările din zona euro au inflaţie semnificativ superioară ţintei de inflaţie.
„La decelerare vor contribui toate componentele coşului IPC, dar cu magnitudini şi persistenţe diferite şi grosul rămâne în Core2 ajustat, adică exact inflaţia pe care o influenţăm noi şi bineînţeles că apare întrebarea ‘E cazul ca aici să strângem mai tare cererea?’. Avem o inflaţie de costuri acolo. Nu ştiu în ce măsură, strângând cererea, rezultă altceva. E o discuţie aici. Eu vă spun şi punctul meu de vedere. Dacă strângi cererea nu ştiu în ce măsură îţi afectează inflaţia când ai asemenea creşteri de costuri. Ce faci dacă le reduci cererea? Îi bagi pe producători, ăştia au costurile ridicate, le reduci cererea îi mai bagi şi în recesiune.
Deci, atenţie mare, spun eu.
Discutăm şi noi în Consiliul de Administraţie această temă. Este o temă recurentă. Ce poate să facă bine politica monetară restrângând cererea? Să o aducem, cum aţi văzut mai înainte, să o aducem spre zero, adică atât cât este în prezent. Un excedent de cerere este bine, dar cât poţi să o bagi în teritoriu negativ? Şi trebuie să fim atenţi în acelaşi timp, că ea vine în jos treptat, partea de costuri, să nu explodeze celelalte componente: preţurile administrate, preţurile volatile la legume şi fructe. Altminteri, la anul, o inflaţie de 4,2%, spun eu, e în afara ţintei, în afara intervalului ţintit, dar este rezonabilă dacă ne uităm la contextul geopolitic în care trăim. Avem multe componente pe care nu le stăpânim”, a declarat Mugur Isărescu.
El a declarat că România nu le stăpâneşte, menţionând că nu se ştie cum va evolua războiul in Ucraina şi în ce măsură se vor reduce costurile la produse energetice.