Eurodeputatul Maria Grapini, apel la oprirea ororilor războiului din Ucraina, de Ziua de Dragobete: Îmi doresc ca mai-marii lumii să găsească soluții de Pace!
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a făcut de Ziua de Dragobete un nou apel la pace și, implicit, la oprirea ororilor războiului din Ucraina.
”Un an de când oamenii mor în Ucraina, în războiul oribil pornit de Rusia.Ororile au început într-o zi în care, în România, se sărbătorește Ziua Dragostei, a iubirii, care înseamnă PACE!
Nimic nu este mai important acum decât oprirea focului, oprirea morții. Ca umanistă și creștină, îmi doresc ca mai-marii lumii să găsească soluții de Pace! ”, a punctat eurodeputatul Grapini.
Maria Grapini a reamintit, în context, că românii și România au ajutat și ajută populația ucraineană și asta înseamnă solidaritate, înseamnă FAPTE, nu VORBE!
Potrivit europarlamentarului umanist, oamenii trebuie să trăiască în pace și înțelegere pentru că “nimeni nu moștenește pământul și nimeni nu este nemuritor”.
„Sunt solidară cu românii din Ucraina. prea mult uitați de autoritățile române, sunt alături de oamenii din Ucraina, indiferent de nationalitate! Doamne, ajută să fie oprite ororile razboiului!”, a conchis europarlamentarul umanist.