Liderii AUR critică dur noua Lege a Educației: O nouă cârpeală care va lovi și mai tare în sistemul de învățământ românesc!
Liderii AUR au avertizat, după prezentarea noii Legi a Educației, că probabil nici măcar funcționarii ministerului de resort nu mai știu a câta schimbare este din ultimii 33 de ani.
Potrivit lui George Simion și colegilor săi, nu am avut parte de o dezbatere reală, nu am văzut ceva concret legat de marile schimbări pregătite și experiența de pana acum ne îndreptățește să credem că ne așteaptă o nouă cârpeală, care va lovi și mai tare în sistemul de învățământ românesc.
Membrii coaliției nu au reușit să se pună de acord asupra schimbărilor pe care vor să le aducă educației, au tras un semnal de alarmă liderii AUR.
„Prezentarea legilor care vor cutremura din nou sistemul de învățământ, ne face să tragem din nou un semnal de alarmă foarte serios cu privire la o amenințare teribilă: cât de pregătiți suntem noi pentru un cutremur?
După cutremurele din Turcia, dar și cele din țară, autoritățile noastre și-au adus aminte că nu au consolidat nici o clădire publică pentru a putea face față unui seism”, au conchis liderii AUR.