Nestlé: vânzările de batoane de ciocolată sunt barometrul mobilității românilor

Românii și-au reluat treptat, în 2022, obiceiurile perturbate de pandemia din 2020-21, la toate nivelurile, inclusiv cel alimentar, unul dintre indicatori fiind consumul de ”gustări” rapide, cu un aport sporit de energie. Practic, marea revenire la birouri de la munca de acasă (work-from-home) a fost marcată, printre altele, de creșterea în volum a vânzărilor de batoane de ciocolată pentru că, nu-i așa, cu toții avem nevoie de un zvâc de energie la birou sau în drumurile noastre zilnice.

Segmentul de batoane de ciocolată din România, care reprezintă 20% din piața de dulciuri, a înregistrat în 2022 o creștere de 8% în volum, revenind la nivelul de dinainte de pandemia din 2020, fiind influențat de revenirea la birouri a consumatorilor, ceea ce a marcat revirimentul vânzărilor de gustări dulci.

Este bine-cunoscut faptul că restricțiile de circulație impuse în 2020 mai ales, dar și în 2021, au influența obiceiurile de consum în absolut toate domeniile și categoriile de produse și consumatori. Dulciurile nu au făcut excepție.

”Faptul că românii au fost obligați să stea în locuințe a condus aproape imediat la scăderea vânzărilor de batoane de ciocolată, dar au crescut instant, în compensație, vânzările de tablete și ciocolată de gătit, precum Nestlé Dessert, pe fondul consumului casnic. Până la finalul anului 2022,  situația s-a re-echilibrat, am înregistrat o creștere puternică mai ales pe brandul KitKat, dar și pe Lion. Iar 2023 poate fi considerat un an normal, după fluctuațiile din ultimii trei ani. Pe acest fond de optimism în ceea ce privește consumul, reiterăm îndemnul de a consuma cu moderație câte puțin din toate și mai ales, de a avea o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos”, spune Alina Barbu, Senior Brand Manager Nestlé Confectionery.

Pe de altă parte, Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume și care deține brandurile de batoane de ciocolata KitKat și Lion, derulează o companie națională în România în baza unui parteneriat la nivel global între Nestlé și Amazon Prime, sub umbrela noii serii Lord of the Rings, Rings of Power, detalii aici.

Despre Nestlé

Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestle s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 3 ani companii a plantat 75.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.

 Inițiativele globale Nestlé:

În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și sănătate, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției.

 Nestlé for Healthier Kids   

Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. în România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programului „Și eu trăiesc sănătos – SETS”, inițiat de Fundația PRAIS.

 Nestlé needs YOUth

Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

 Nestlé for a Waste Free World

Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.