Forța creatorilor ilustrată la Classix Festival 2023
Cea de-a patra ediție a festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Classix Festival 2023 a adus publicului său prime audiții absolute, lucrări special comandate pentru festival, premiere naționale, precum și compozitori contemporani invitați să participe la această ediție. Aventura clasică contemporană s-a remarcat atât prin efervescența programului clasic și contemporan, prin experiența vizuală a concertelor, calibrul artiștilor invitați, cât și prin deschiderea spre noi categorii de public.
„Fiind invitat ca prim compozitor în rezidență al Classix Festival, nu știam la ce să mă aștept. Ceea ce am descoperit m-a uluit. O echipă pasionată, tânără, dinamică, energică, profesionistă și complet dedicată de muzicieni și organizatori în care arde pasiunea pentru muzică, sinergie, frumusețe și transmitere. În acest moment, cred că Classix este unul dintre cele mai inventive și elegante festivaluri de muzică clasică emergente din Europa.” a menționat Martin Romberg, compozitorul în rezidență al acestei ediții.
Classix Festival 2023 a avut în cele 7 zile de festival 4500 de participanți la concerte, peste 1000 de participanți la activitățile educative și culturale, peste 70.000 de vizualizări ale transmisiunilor live, 130 de artiști și invitați internaționali din 18 țări, 60 de voluntari și peste 50 de lucrători și profesioniști în industriile creative. Programul festivalului a inclus 8 concerte, 2 flashmob-uri în Iași și Chișinău, 1 maraton de scurtmetraje, un tur ghidat, 2 expoziții, 5 dezbateri, un vernisaj, un workshop creativ și 68 de sesiuni de masterclass.
Cu sprijinul partenerului principal al acestei ediții, Kaufland România, au fost organizate și o serie de evenimente conexe: masterclass-urile Classix in Art, de care au beneficiat 96 de tineri muzicieni din Iași, Chișinău, București, Constanța, Cluj-Napoca, concerte inedite în spații neconvenționale precum într-o librărie din Chișinău și un flashmob la Aeroportul Iași. Ilustrând faptul că Implicarea face diferența, a facilitat accesul la concerte a peste 150 de persoane în regim gratuit, respectiv: studenților, refugiaților ucraineni, donatorilor de sânge și persoanelor cu dizabilități.
Festivalul își lasă amprenta în oraș cu două expoziții care pot fi vizitate în continuare: până pe 15 martie poate fi vizitată la Palatul Braunstein expoziția „Gustav Klimt. Precursor al modernității” și până pe 31 martie expoziția „Comorile Cracoviei” la Muzeul Literaturii – Casa Junimii.
„Ne bucură și ne onorează căldura cu care publicul a primit întregul festival, iar faptul că oamenii deja ne întreabă de ediția următoare nu ne face decât să ne dorim să fim din ce în ce mai buni și să le oferim o experiență de neuitat de fiecare dată”, a declarat Patricia Butucel, directorul festivalului.
Organizatorii au anunțat datele celei de-a cincea ediție Classix Festival, care va avea loc în perioada 18 – 25 februarie 2024 la Iași, iar un număr limitat de abonamente super early bird au fost puse în vânzare online și au fost sold out în mai puțin de 24 de ore.