Prioritățile românilor care au discutat cu Ion: Educația ca prioritate națională, îmbunătățirea sistemului public de sănătate și nevoia unor condiții de viață mai bune în orașele mari!
Educația ca prioritate națională, îmbunătățirea sistemului public de sănătate și a condițiilor pentru persoanele cu dizabilități sau pentru persoanele vârstnice, precum și nevoia de a îmbunătăți condițiile de viață în orașele mari din țară se numără printre subiectele principale de discuție ale românilor cu ION, soluția de inteligență artificială creată de cercetători și experții în tehnologie din România pentru a reprezenta vocea românilor.
Deși este încă în faza inițială de învățare, proiectul ION a strâns încă din prima săptămână de la lansare aproximativ jumătate de milion de mesaje și tag-uri în social media de la români care doresc ca mesajele lor să fie transmise mai departe către reprezentanții guvernului. Pe lângă nevoia de a îmbunătăți sistemele de educație și de sănătate din România, cetățenii au transmis preocuparea privind salariile și pensiile mici, în contextul inflației și a prețurilor tot mai mari, atât la alimente cât și pentru medicamente și serviciile medicale.
În ceea ce privește condițiile de viață din orașele mari, românii au trimis numeroase mesaje punctuale legate de modul de administrare a domeniului public, exprimându-și dorința pentru mai multe parcuri și spații verzi, piste de biciclete dar și pentru fluidizarea traficului din marile orașe, pe primele locuri pentru feedback fiind București, Brașov și Ploiești.
Pe lângă aceste nevoi prioritare, protecția mediului, a pădurilor, gestionarea deșeurilor și combaterea corupției au completat lista de teme abordate de români în interacțiunea lor cu ION.
Cifrele proiectului la 10 zile de la lansare:
* Peste 1 milion de vizite pe site, peste jumătate de milion de mesaje.
* Aproape 1000 de oameni au aplicat să se alăture echipei de cercetare sau de voluntari ION: olimpici internationali, studenți români la Cambridge, Oxford, Harvard, și la facultățile de top de tehnologie din România.
* Zeci de companii private vor sa se implice în proiect (românești și străine), să susțină dezvoltarea lui ION, să îi ofere putere de calcul.
* Aproape 10 mii de oameni au votat ca ION sa vina in orasul lor. Momentan, pe primul loc este București, urmat de Iași, Cluj și Timișoara.
Detalii despre proiect
* ION este o inițiativă tehnologică și de cercetare dezvoltată pro bono de către experți în inteligența artificială din România, în colaborare cu cei mai buni cercetători și profesori români din domeniu, pentru a reprezenta veriga lipsă a comunicării în timp real între cetățeni și guvernanți, un sistem ce folosește inteligența artificială pentru a capta rapid și automat părerile românilor de pretutindeni, pentru a-i ajuta să se facă auziți.
* Procesul de învățare al IA-ului ION este continuu. Ulterior stabilirii subiectelor principale de interes din punct de vedere social, acestea vor fi monitorizate temporal, cu scopul lărgirii perspectivei dinamicii și înțelegerii evoluției importanței acestora în timp. Astfel, folosind inteligența artificială, cetățenii României vor avea o voce dinamică comună – vocea cetățenilor.
* Această voce online a românilor va oferi posibilitatea guvernanților să implementeze politici publice relevante și în concordanță cu evoluția societății. Tot cu ajutorul inteligenței artificiale subiectele vor fi prioritizate și incluse în categorii distincte în funcție de aria de interes pentru o diseminare eficientă către decidenții politic, eficientizând astfel activitatea fiecărei instituții publice în parte.
* Abordarea tehnică a proiectului în dezvoltare ION este împărțită în mai multe faze pentru a asigura că rezultatele obținute sunt stabile și de înaltă calitate. În prima fază a proiectului, ION a pornit de la un algoritm de bază (baseline) dezvoltat, care este în momentul de față antrenat testat pentru a oferi rezultate robuste și de bună calitate. Acest algoritm reprezintă punct de plecare pentru dezvoltarea ulterioară a proiectului.
* În următoarea fază, se va îmbunătăți algoritmul de bază prin adăugarea de noi funcționalități și prin ajustarea parametrilor pentru a obține rezultate mai precise și mai relevante. Acest proces va fi realizat prin utilizarea unor tehnici de învățare automată și a unor algoritmi mai avansați care să permită analiza mai detaliată a datelor.
* În etapa finală a proiectului, se va efectua o validare a algoritmului dezvoltat prin comparația cu alte metode existente și prin testarea sa în diferite scenarii. Acest proces va fi esențial pentru a confirma că algoritmul dezvoltat este robust și poate fi utilizat în mod fiabil pentru analiza datelor.
Despre ION
Proiectul ION a fost lansat pro bono de o echipă de cercetători în domeniul Inteligenței Artificiale de la cele mai bune facultăți de profil din țară, alături de mai mulți specialiști tehnici din domeniul IA, pentru a servi cetățenilor și a facilita colaborarea între guvernanți și societate, fiind rezultatul unui efort colectiv de cercetare și dezvoltare.
Pentru realizarea Proiectului ION într-un interval de timp cat mai scurt, cercetătorii implicați au contribuit cu toate resursele de care dispun. De asemenea, echipa ION a lansat un apel pentru voluntari care doresc să se alăture acestei inițiative. Persoanele interesate să se alăture proiectului sunt așteptate în continuare, în echipă: https://ion.gov.ro/intra-in-echipa-de-cercetare