Alarmant: Peste 15.000 de copii cu părinți fără venituri, lăsați fără tichetele educaționale de 500 de lei!

Peste 15.300 de copii ai căror părinți au declarat că nu au venituri nu au primit până acum tichetele educaționale de 500 de lei, la 6 luni de când a început anul școlar 2022-2023.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) solicită inspectoratelor școlare, la 6 luni de când a început școala și la 5 luni de când au trimis listele finale cu beneficiarii celor 500 de lei, transmiterea documentelor de eligibilitate, conform unui document obținut de Edupedu.ro. Acest lucru se întâmplă în situația în care cei peste 15.300 de copii sunt în lista finală a beneficiarilor de tichete educaționale încă din luna octombrie.

Proiectul prin care copiii ar fi trebuit să primească până acum tichete de sprijin educațional în valoare de 500 lei este finanțat din fonduri europene și, în mod paradoxal, deși obiectivul programului este acela de „sprijinire a copiilor dezavantajați” în vederea prevenirii abandonului școlar, cei 15.313 de copii care provin din familiile cele mai dezavantajate au fost lăsați până acum, timp de 6 luni, fără niciun ban.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene solicită pentru cei cu venitul 0 următoarele documente: cererea depusă la începutul anului școlar de către părinte/reprezentantul legal la unitatea școlară și adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022 din care să reiasă venitul 0.

„Vă rugăm să ne acordați sprijinul în vederea clarificării situației celor 15.313 preșcolari și elevi aflați în lista finală (7 octombrie 2022) pentru care lipsește informația venit mediu/membru al familiei, solicitând inspectoratelor școlare județene transmiterea documentelor de eligibilitate pentru aceștia (cererea depusă la începutul anului școlar de către părinte/reprezentantul legal la unitatea școlară și adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022 din care să reiasă venitul 0)”, precizează Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.