Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac, mesaj tranșant: Accesul României în Schengen se va realiza!

Europarlamentarul Eugen Tomac, președinte PMP, a transmis că „este esențial să rămânem uniți” pentru aderarea României la Schengen.

„Accesul nostru în Schengen se va realiza, însă, așa cum am spus și în cadrul dezbaterii, este un conflict juridic ce, în acest moment, poate fi soluționat doar la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Eu am depus deja o acțiune la CJUE împotriva Consiliului UE și am încrederea că aceasta va fi câștigătoare.

Prezența noastră la această ședință confirmă angajamentul nostru clar și pe deplin asumat de a susține, prin toate mijloacele, realizarea acestui obiectiv național.

Românii merită să fie liberi în Schenghen!”, a transmis Eugen Tomac, într-un mesaj postat pe Facebook.

„Este esențial să rămânem uniți pentru a reuși să ne atingem acest obiectiv legitim pentru care luptăm de mult prea mult timp. Controalele la frontierele UE trebuie să fie eliminate pentru români”. a mai spus europarlamentarul Eugen Tomac.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.