Succes al Mariei Grapini în PE. Proiect pilot, depus de eurodeputatul PUSL, pentru susținerea meșteșugarilor și promovarea produselor tradiționale, adoptat în comisia pentru Piață Internă!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a depus recent, la comisia IMCO (Piață Internă și Protecția Consumatorilor), comisie în care deține și funcția de vicepreședinte, un proiect pilot, cu un buget de 980.000 de euro, pentru promovarea produselor meșteșugărești și susținerea meșteșugarilor.
Implicarea eurodeputatului Grapini a avut rezultatele scontate, proiectul pilot trecând astăzi, cu 42 de voturi pentru, o abținere și niciun vot împotrivă. Concret, toate grupurile politice din comisie s-au raliat, cu o singură abținere, proiectului Mariei Grapini.
„Astăzi, am avut bucuria ca toate grupurile politice din Comisia de specialitate a PE (Piață Internă și Protecția Consumatorilor) să voteze proiectul meu. Sper ca acest buget să fie, acum, aprobat și de Comisia Europeană. Susținerea meșteșugarilor și promovarea produselor tradiționale vor ajuta la dezvoltarea regională, conservarea tradițiilor și a valorilor naționale”, a precizat, după vot, Maria Grapini.
În motivarea acestui proiect pilot, eurorlamentarul PUSL a punctat faptul că este necesar să avem un proiect pilot pentru meșteșugari și produsele meșteșugărești cu indicație geografică protejată deoarece se pierd din ce în ce mai multe produse tradiționale din UE, în contextul în care tot mai multe produse din țări terțe ajung în piața internă a UE.
De aceea, a adăugat Maria Grapini, este important ca acei meșteșugari care încă mai produc diverse produse meșteșugărești din diferite zone și regiuni europene cu specific tradițional să fie încurajați și susținuți.
Totodată, europarlamentarul PUSL a precizat faptul că produsele meșteșugărești sunt un simbol al valorilor europene însă, în același timp, ele pot aduce beneficii economiei rurale sau regionale.
Produsele meșteșugărești joacă un rol important în dezvoltarea turismului regional și local, de aceea este necesar să avem un proiect pilot care să sprijine meșteșugarii în achiziționarea materialelor necesare și în procesul de creare a produselor tradiționale meșteșugărești, ceea ce implicit va atrage turiști în zonele respective și va produce creștere economică, se mai arată în proiectul depus de eurodeputatul PUSL.
De asemenea, promovarea produselor meșteșugărești contribuie la conservarea valorilor europene dar, în același timp, la crearea de locuri de muncă, dezvoltarea societăților și atragerea investițiilor. Mai mult, acest proiect pilot va oferi stimulente meșteșugarilor pentru a-i încuraja să ducă mai departe tradiția și să continue să fabrice produse cu indicație geografică protejată.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.