200.000 de români își vor putea instala panouri fotovoltaice doar cu buletinul!

Prin noul program „Casa Verde”, 200.000 de români își vor putea instala anul acesta panouri fotovoltaice doar cu buletinul. Față de anii precedenți în programul de anul acesta au intervenit mai multe modificări care vin în folosul românilor.

Prin programul „Casa Verde“, care va fi lansat de Ministerul Mediului la începutul lunii mai, statul va finanța cu maximum 20.000 de lei românii care își montează panouri fotovoltaice de cel puțin 3 kW pe casă. Beneficiarul va trebui să plătească 2.000 lei. Suma este cu 500 de lei mai mică față de programul pregătit acum la Ministerul Fondurilor Europene.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că programul „Casa Verde“ pentru panouri fotovoltaice va fi lansat pe regiuni, pentru a evita numărul mare de accesări într-o zi. Interesul românilor pentru acest proiect a crescut foarte mult, astfel că s-au produs niște modificări față de proiectele derulate în anii anteriori.

Anul acesta, panourile voltaice vor putea fi puse dor la adresa de domiciliu. Astfel, va fi impusă regula ca beneficiarul să aibă şi un extras de carte funciară pe numele beneficiarului și pe adresa beneficiarului pentru a se elimina încercările de a folosi sistemul pentru a instala panouri fotovoltaice pe casele de vacanță și alte locații mai puțin importante.

O altă modificare presupune ca după ce se primesc notificările de acceptare în program de către beneficiari, aceștia trebuie să caute un instalator din lista instalatorilor autorizați de pe site-ul AFM. O altă modificare este triplarea bugetului.

Ministrul Tanczos Barna a precizat că vor fi cerute mai puține documente pentru înscrierea în program. Astfel, se vor scurta procedurile prin reducerea numărului documentelor necesare. Pe lângă buletin și extrasul de carte funciară nu va mai fie nevoie de alt document.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.