Donald Trump a fost pus sub acuzare şi ar putea fi arestat!

Donald Trump i-a acuzat pe democraţi că sunt responsabili pentru această inculpare, o premieră pentru un preşedinte al Statelor Unite, acuzându-i că sunt „obsedaţi” de ideea „de a-şi bate joc de Trump”.

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost pus sub acuzare de un mare juriu din Manhattan, după o anchetă privind banii plătiţi starului porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii privind o presupusă relaţie, devenind primul fost preşedinte al SUA care se confruntă cu acuzaţii penale relatează Reuters.

Poliţia se afla în faţa porţii reşedinţei lui Dondal Trump din Mar-a-Lago la câteva ore după ce fostul preşedinte Donald Trump a fost pus sub acuzare de un mare juriu din New York.

Între timp, pe podul din apropiere, câteva zeci de oameni îşi exprimă sprijinul pentru fostul preşedinte, fluturând steaguri cu Trump şi cu sloganul acestuia „Make America Great Again” (MAGA). Mulţimea cânta, de asemenea, melodia „God Bless the USA”.

Conform CNN, în august, când la locuinţa lui Trump au avut loc percheziţii, numărul susţinătorilor era mai mare.

Fostul preşedinte este acuzat de presupusa furnizare de informaţii false despre plăţi ilegale efectuate în campania electorală din 2016 către o femeie care pretindea că a avut o relaţie cu el, informează agenţia The Associated Press.

Procurorul Alvin Bragg, din Manhattan, a efectuat o investigaţie privind o plată de 130.000 de dolari efectuată de Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Trump, către o actriţă de filme pentru adulţi, Stephanie Clifford (care are pseudonimul de scenă Stormy Daniels), în campania electorală din 2016. Actriţa a susţinut că a avut o relaţie cu Donald Trump în urmă cu zece ani, dar Trump a negat acest lucru.

Donald Trump, care a fost preşedinte al SUA în perioada 2017-2021, s-a înscris în cursa electorală pentru desemnarea candidatului Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.