Ministrul Budăi pune „punctul pe i”: „Nicio pensie nu va scădea după recalculare!”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat care este noua formulă de calcul a pensiilor. În total, cinci milioane de pensii vor fi recalculate. De asemenea, ministrul a explicat că nicio pensie nu va scădea.

Marius Budăi a anunţat, în exclusivitate la România TV, cum vor fi recalculate 5 milioane de pensii. „Aşa cum am promis, eu, alături cu colegii mei din minister şi de la Casa de Pensii, pentru că nu lucrez singur, am acolo o echipă care îmi este alături. Am înaintat spre o primă lectură, avem şi materialul trecut pe curat, într-o sinteză. Avem variantele de legi, am plecat, aşa cum a promis PSD, de la Legea 127, deoarece principiul de acolo este unul corect în rezolvarea inechităţilor. Sunt câteva aspecte care trebuie îmbunătăţite, sunt în acest material, după care vom avea şi decizia în Coaliţie, după discuţii şi cu partenerii sociali. Principiul important este că nicio pensie să nu scadă în urma recalculării”, a declarat Marius Budăi în exclusivitate la emisiunea România la Raport, moderată de Andreea Creţulescu.

„Am mers pe trei variante, pentru că aşa este normal, suntem specialişti, vom demara discuţii şi cu partenerii sociali”, a mai spus Marius Budăi, diferenţa principală fiind de impact bugetar. Ministrul Muncii a refuzat însă să dea detalii concrete despre formula de calcul şi indicele la care se va raporta viitoarea lege, în funcţie de care vor rezulta pensii mai mari sau mai mici. Budăi nu a oferit niciun orizont de aşteptare pentru noua lege, deoarece totul depinde de efortul bugetar şi de discuţiile cu Ministerul Finanţelor.

„Am reuşit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii şi de la Casa Naţională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul şi vom aştepta şi feedback-ul de la liderii coaliţiei, după care, aşa cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeaşi greşeală şi nu îmi doresc să fac o reformă la secret, aşa cum a fost scris PNRR„, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii.

Astfel, noua formulă de calcul a pensiilor va uniformiza sistemul de pensii şi va rezolva inechităţile între bărbaţi şi femei, între românii care au ieşit la pensie în baza unor legi diferite, dar şi între indicii de corecţie.

„Am urmărit, împreună cu colegii mei, două aspecte extrem de importante pentru aceste propuneri pe care le-am înaintat şi le vom discuta în continuare. În primul rând, rezolvarea inechităţilor, după care nicio pensie să nu scadă în urma recalculării. Şi în acest moment lucrăm la preluarea datelor în format electronic, separăm datele contributive de perioadele asimilate, sporurile cu caracter permanent de sporurile cu caracter nepermanent. Ne pregătim astfel încât atunci când vom avea formula finală, vom avea legea finală, să nu mai dureze multe recalcularea.

Trebuie să ţinem cont de impactul bugetar şi de momentul şi de posibilitatea în timp a României de a susţine un asemenea impact pentru că  trebuie să vedem în cât timp ne propunem sau în cât timp reuşim să rezolvăm aceste inechităţi pentru că aceste inechităţi se rezolvă cu impact bugetar şi este un impact bugetar consistent. Trebuie să ţinem cont de evoluţia economică şi de evoluţia cifrelor în România şi bineînţeles să ţinem cont că nu suntem într-o perioadă tocmai stabilă din punct de vedere macro-economic la nivel mondial. Toate aceste aspecte trebuie cântărite împreună cu experţii de la Banca Mondială şi cu Ministerul de Finanţe, astfel încât atunci când intrăm în implementare să avem clar conturată o perioadă de timp în care

Întrebat recent dacă 2023 ar putea aduce ceva în plus la pensie, ministrul Muncii a răspuns: “Să implementăm ce avem, să creăm acele măsuri, să colectăm banii, să avem de implementat ce avem, că avem măsuri bune, foarte bune chiar”.

„Poate aşa conştientizăm că nu sunt suficiente, dar sunt măsuri bune acele măsuri din pachetul de sprijin pentru România, să fim foarte atenţi la evoluţie, atât din punct de vedere macroeconomic, dar şi la puterea de cumpărare şi să luăm deciziile ca atare şi consider că demnitatea de demnitar îţi impune să vorbeşti atunci când ai măsura gata şi să vorbeşti şi să o şi implementezi”, a completat ministrul PSD.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.