Președintele ANAF avertizează: Tranzacțiile prin conturi REVOLUT pot fi urmărite!

Șeful ANAF le dă o veste proastă românilor care aveau impresia că tranzacțiile prin conturi REVOLUT nu pot fi urmărite. Este vorba de o legendă, iar inspectorii fiscali pot obține oricând informații, dacă există suspiciunea de evaziune fiscală.

Revolut pot fi monitorizate de către Finanțe în momentul în care există suspiciuni de fraude sau evaziune fiscală, a anunțat Lucian Heiuș, președintele ANAF. Acesta a declarat că tranzacțiile sunt monitorizate la fel ca la alte bănci, iar orice solicitare care vine dinspre instiuția pe care o conduce este comunicată de Revolut.

”Revolutul este o bancă care se supune regulilor bancare. Orice informaţie pe care o solicităm ne este pusă la dispoziţie”. Heiuş a precizat că ANAF comunică cu Revolut, iar sumele de pe astfel de carduri sunt monitorizate.

”Este o legendă care spune că, vezi Doamne, dacă ai bani pe carduri emise de Revolut nu poţi să fii urmărit de ANAF sau ele nu intră în sistemul general de plăţi. Ele intră în sistemul general de plăţi şi ele pot fi monitorizate atunci când există riscul de fraudă sau evaziune fiscală”, a mai afirmat Heiuş, adăugând că există o colaborare ”foarte bună cu Revolut Bank”, scrie news.ro.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.