Voleibalistele din Lugoj, idoli pentru fani: „Mă oprește lumea pe stradă, mă pupă”

CSM Lugoj a cucerit un bronz istoric în campionatul feminin de volei, iar jucătoarele sunt adevărate eroine în oraș.

S-a scris istorie pentru voleiul lugojean. Echipa din micuțul oraș bănățean a cucerit în premieră medaliile de bronz ale campionatului chiar în Capitală, pe terenul Rapidului. Fetele au dat drumul la distracție chiar pe parchetul sălii din Giulești.

Campioană mondială și europeană cu Serbia, liberoul Silvija Popovic e cea mai experimentată jucătoare din lot. Ea spune că bucuria unui bronz e la fel de mare precum cea a aurului mondial.

”Pentru echipa noastră a fost un sezon extraordinar. Locul 3 e istoric pentru acest club, dar am câștigat și Supercupa, am jucat finala Cupei Challenge. Vreau doar să spun că sunt foarte fericită personal și pentru această echipă și vreau doar ca fetele să continue la fel în viitor și să crească în fiecare an, pentru că pot. Sunt tinere și cred că pot face lucruri foarte bune. Acesta e sportul și acesta e munca noastră. Îmi place, desigur, ce fac, și mă bucur de asta. Încă” – Silvija Popovic, jucătoare CSM Lugoj, fostă campioană mondială și europeană.

Chiar dacă nu știe exact cum vor sărbători la finalul sezonului în care au cucerit Supercupa, au ajuns în finala Cupei Challenge și acum au câștigat bronzul, Silvija nu poate uita petrecerea de după câștigarea titlului mondial cu Serbia, în 2018.

”Of, a fost o nebunie, o nebunie. Pentru că a fost o groază de lume, familiile, a fost cu adevărat frumos și a fost o sărbătoare lungă, lungă” – Silvija Popovic, jucătoare CSM Lugoj, fostă campioană mondială și europeană.

Titulară pe postul de centru, Daiana Roman este responsabilă cu buna dispoziție în vestiar. Ea spune că medalia de bronz va avea un loc de cinste în dulapul cu trofee de acasă.

”O să o așez acasă în dulap, frumos, în vitrină. Îmi place să mă uit des la medaliile obținute de-a lungul carierei, asta mă motivează să-mi doresc mai mult și să mă autodepășesc” – Daiana Roman, voleibalistă CSM Lugoj, medaliata cu bronz a campionatului.

Componentă a naționalei, Daiana spune că nicăieri nu a văzut suporteri ca la Lugoj.

„Vreau să le mulțumesc fanilor că au venit la sală, ne-au susținut și în momentele bune și în cele mai puțin bune, au fost suporteri minunați. Mă mai oprește lumea pe stradă, dar nu pentru autografe, doar ca să mă întrebe ce fac sau să mă pupe” – Daiana Roman, voleibalistă CSM Lugoj, medaliata cu bronz a campionatului.

Antrenorul n-a avut timp să vadă nici un film în acest sezon

CSM Lugoj e formația din România care a susținut cele mai multe partide în acest sezon, 43. Din acest motiv, chiar dacă au avut o mulțime de succese, jucătoarele nu au avut timp și de sărbătorirea lor.

”Noi nu am avut timp să sărbătorim aproape nici o victorie cu programul ăsta miercuri – sâmbătă cum am jucat a fost foarte-foarte greu și foarte obositor, în special pentru fete” – Ugljesa Segrt, antrenor CSM Lugoj.

De altfel, antrenorul recunoaște că în ultimele luni singurele zile în care a avut timp să se uite la altceva în afară de volei a fost de Paște.

”Deja suntem obosiți, deci ăsta a fost al 43-lea meci pe care l-am jucat oficial. Asta nu e muncă de un om, e muncă de staff întreg. Am văzut un serial, cred. Am avut timp când a fost Paștele. În rest nu am avut timp” – Ugljesa Segrt, antrenor CSM Lugoj.

Pentru tehnicianul de 41 de ani, marea forță a formației sale e chiar spiritul de echipă.

”Echipa asta are atmosferă bună. Este o echipă bine făcută, o echipă care își dorește. A zis odată înainte de finala Supercupei, că dacă cineva spune: <<poți alege orice jucătoare vrei din lume>>, eu aleg tot echipa asta care a fost anul ăsta” Ugljesa Segrt, antrenor CSM Lugoj.

Aflat de 11 ani în România, antrenorul sârb spune că se simte și puțin român.

„Pai da, un pic mă simt, cum să nu. Deci de 11 ani sunt aici. Dar am și 30 de ani de Serbia, deci…” – Ugljesa Segrt, antrenor CSM Lugoj.

„Liga din România e în primele 5 din Europa”

Aflat în spatele alcătuirii unui lot care a scris istorie pentru club, președintele CSM Lugoj, Dan Brudiu, e convins că România are cel puțin al cincilea campionat de valoare din Europa.

”Consider că liga din România e această oră cel puțin pe locul 5 în Europa, pentru că în afară de Turcia, Polonia, Rusia și Italia, nu văd ce altă ligă din Europa mai are șase echipe de talia celor pe care le-am avut noi și le-am trimis în cupele europene. În aceste condiții, rezultatul nostru e minunat” – Dan Brudiu, președinte CSM Lugoj.

Omul care s-a aflat alături de voleiul lugojean în ultimele decenii, Dan Brudiu recunoaște că nu se aștepta la un asemenea sezon de vis.

”Sincer, nu mă așteptam. Am muncit enrom, am clădit în vară o echipă pe care am sperat-o cât mai competitivă, dar pas cu pas, etapă cu etapă, succes cu succes am prins încredere. Cred că cel mai important lucru a fost că staff-ul tehnic pe care îl avem a reușit să țină o echipă în condițiile în care am desfășurat peste 44 de jocuri în 5 luni. O cursă infernală, cu un lot de 12 jucătoare, pentru că nu ne-am permis mai mult. Cred că au fost câteva momente psihologice foarte importante care ne-au adus aici. În primul rând a fost Supercupa României, pe care am reușit să o câștigăm, ne-a dat foare multă încredere acest rezultat. Apoi a fost visul nostru european, în care întâlnind o nucă tare, cum era formația din Turcia, și eliminând-o, ne-a propulsat spre fazele superioare ale Cupei Challenge, la care am ajuns în finală. În campionat am avut un parscurs foarte bun, cu mici ezitări, dar și cu rezultate foarte importante. Cred că acest loc 3 privit în ansamblu e meritat, iar pentru Lugoj, pentru oamenii care ne susțin și pentru cei care cred în noi, rezultatele acestui an sunt istorice, sunt premiere toate” – Dan Brudiu, președinte CSM Lugoj.

CSM Lugoj a cucerit în premieră medaliile de bronz ale Diviziei A1 la volei feminin după ce a învins cu scorul general de 3-0 pe Rapid. În primele două meciuri, disputate pe propriul teren, 3-0, respectiv 3-2, iar în cel de-al treilea, disputat miercuri, la București, a câștigat cu 3-1.

Titlul național a fost câștigat de CSM Volei Alba Blaj, care a dispus cu scorul general de 3-0 de CSM Târgoviște, dar după trei partide extrem de disputate. Pentru formația din Blaj acesta a fost cel de-al șaptelea titlu cucerit în ultimii nouă ani.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.