CSA Steaua nu are drept de promovare și va rămâne în Liga a II-a!

Proiectul de modificare a Legii Sportului, iniţiat de Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, a fost respins de comisia parlamentară. Astfel, CSA Steaua nu va avea drept de promovare și va rămâne în Liga 2.

Aviz negativ pentru proiectul de modificare a Legii Sportului înseamnă că nici măcar nu se ajunge la discutarea acestuia. Dacă se dădea aviz favorabil, proiectul urma să se discute în plen. Această decizie înseamnă că CSA Steaua nu are drept de promovare și va rămâne în Liga 2.

Marius Lăcătuș a oferit o primă reacţie după avizul negativ primit de proiectul de modificare a Legii Sportului.  „Chiar dacă avizul va fi negativ, pentru mine Steaua e Steaua, nu mă înspăimântă! Eu când merg la stadion sau dacă mai merg la club nu vorbesc lucrurile astea, pentru că sunt oameni plătiți care se ocupă de asta. Eu nu cred că suporterii vor mai accepta încă un an ca echipa să nu aibă drept de promovare în prima ligă”, a declarat Marius Lăcătuş la Digi Sport.

Vasile Dîncu a înaintat în Parlament un proiect de lege prin care să se modifice Legea Sportului, iar principalii beneficiari ar fi fost cei de la CSA Steaua, care astfel ar fi putut promova în Liga 1. CSA Steaua se află pe locul secund în clasamentul play-off-ului din Liga 2, care în mod normal ar fi permis promovarea directă, însă forma de organizare a clubului din Ghencea, care este susținut de Ministerul Apărării Naţionale, nu permite acest lucru.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.