Ministrul Budăi, implicare totală: „Peste 10.000 de persoane au fost selectate în vederea angajării, în urma Bursei generale a locurilor de muncă, care a avut loc în întreaga țară!”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, își dorește ca MMSS și ANOFM să devină, tot mai mult, acel liant între mediul de afaceri și cei care sunt în căutarea unui loc de muncă și au nevoie de sprijin.
În acest sens, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a organizat, la nivel național, Bursa generală a locurilor de muncă.
Potrivit ministrului Budăi, persoanele cu dizabilități și economia socială au avut un loc aparte în cadrul acestui eveniment.
Dacă la alte evenimente de acest gen am fost prezent în alte zone ale țării, astăzi (n.r.-vineri) am ales să particip alături de colegii mei din județul Botoșani, a mai spus ministrul Muncii.
„Peste 10.000 de persoane au fost selectate în vederea angajării, în urma Bursei generale a locurilor de muncă, care a avut loc în întreaga țară. La acțiune au luat parte peste 2.000 de agenți economici, care au oferit 33.399 de locuri de muncă și 25.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Printre județele în care au fost angajate cele mai multe persoane se numără Botoșani, Neamț, Constanța, Iași și Maramureș. Mulțumesc tuturor colegilor pentru implicare!”, a conchis Budăi.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.