Comisia Europeană, mesaj tranșant: România este pregătită să adere la Spațiul Schengen! Procedurile încep imediat!

Comisia Europeană a precizat într-un mesaj pe Twitter că încep procedurile pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Comisia Europeană anunță că a demarat procedurile pentru aderarea la Spațiul Schengen a României și Bulgariei. Bruxelles a anunțat că se colaborează cu președinția Consiliului Euroepan pentru a face cât mai rapid posibilă aderarea României și Bulgariei.

Comisia Europeană a prezentat, în acestă lună, un nou raport privind situaţia Spaţiului Schengen, în care îşi exprimă încă o dată sprijinul pentru aderarea Bulgariei şi României până la sfârşitul anului. Comisia solicită din nou Consiliului UE să permită ambelor ţări să fie admise pe deplin în Schengen.

În urmă cu 12 ani, Comisia a confirmat că Bulgaria şi România sunt pregătite să devină parte deplină a spaţiului fără controale la frontieră.

În noiembrie 2022, Comisia Europeană a reafirmat că cele două ţări sunt pregătite de aderare. Inspecţiile efectuate în ambele ţări, în toamna anului trecut, nu numai că au confirmat concluziile din 2011 conform cărora Bulgaria şi România îndeplinesc condiţiile relevante, dar au demonstrat că pun în aplicare în mod corespunzător cele mai recente modificări ale regulilor Schengen şi au o contribuţie-cheie la buna funcţionare a Spaţiului Schengen. Comisia remarcă faptul că menţinerea controalelor la frontieră are consecinţe negative importante pentru economie şi mediu, precum şi pentru cetăţenii bulgari şi români şi pentru UE în ansamblu.

Timpii de aşteptare crescuţi la graniţe duc la cozi lungi pentru autovehicule şi costuri ridicate, competitivitate redusă pentru întreprinderi, întrerupere a lanţurilor de aprovizionare şi venituri reduse pentru turism. Incertitudinea legată de întârzierile la frontiere şi birocraţia poate descuraja investiţiile străine şi poate submina coeziunea economică şi socială dintre ţările UE, se arată în raport.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.