Avertisment dur al BCE: Ratele mari la creditele ipotecar duc la scăderea prețului la locuințe!

Preţul locuinţelor din zona euro ar putea să se îndrepte spre o scădere “dezordonată” pe măsură ce ratele mari la creditele ipotecare fac să scadă numărul celor care și le pot permite și, ca efect direct, scăderea interesului investitorilor, arată o analiză realizată de Banca Centrală Europeană.

Acesta este doar unul dintre multele riscuri evidenţiate de BCE în raportul său semestrial privind stabilitatea financiară, alături de creşterea costurilor de creditare şi încetinirea ritmului de creştere care afectează companiile şi gospodăriile, potrivit Reuters.
Încă din iulie anul trecut, BCE a început să majoreze dobânda de politică monetară, pentru a preveni un derapaj inflaționist incontrolabil şi toate semnalele arată că va continua această strategie şi în lunile următoare.
Unul dintre efectele neplăcute, dar totuși sănătos din punct de vedere macroeconomic, este reglarea pieţei imobiliară, care a înregistrat un adevărat boom în ultimul deceniu graţie creditului ieftin.

“Pe viitor, o scădere a preţurilor ar putea deveni dezordonată pe măsură ce majorarea dobânzilor pentru noile credite ipotecare compromite accesibilitate şi majorează povara dobânzii pentru actualele credite ipotecare, în special în ţările unde predomină creditele ipotecare cu dobândă variabilă”, subliniază BCE.
Instituţia nu nominalizează anumite state, însă tot datele BCE arată că Portugalia, Spania şi ţările baltice se află printre statele unde proporţia creditelor ipotecare cu dobândă variabilă este cea mai mare.

Pe de altă parte, BCE subliniază faptul că riscul unei bule imobilizare precum cea din 2008 este relativ scăzut, pentru că piaţa muncii din zona euro este solidă, așa că puţini oameni ar putea ajunge în situația de a nu-și mai putea plăti ratele la credite din cauza şomajului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.