Orban, mesaj către liderii PNL: Denunțați protocolul de colaborare cu PSD! Dacă Iohannis va desemna premier de la PSD va rămâne ca (și) cel mai mare trădător politic în istoria democrației românești!
Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, a transmis un mesaj tranșant către conducerea PNL:
„Încă NU este târziu! Denunțați protocolul de colaborare cu PSD! Schimbați macazul, reveniți cu fața către alegătorii care v-au dat încrederea. Rupeți coaliția! Se poate forma o majoritate de centru-dreapta în actualul Parlament.
Îi cer lui Iohannis să NU desemneze premier din partea PSD! Dacă va face acest lucru va rămâne ca cel mai mare trădător politic în istoria democrației românești de după 1989″, a punctat Ludovic Orban.