Parlamentul European solicită statelor NATO să accepte aderarea Ucraina la Alianța Nord Atlantică

Parlamentul European a cerut aliaţilor NATO să-şi onoreze angajamentul faţă de Ucraina şi să deschidă calea pentru ca această ţară să fie invitată să se alăture alianţei militare, indică un comunicat al PE. În cel mai optimist scenariu, evenimentul s-ar putea produse până la finalul anului. 

Într-o rezoluţie, adoptată cu 425 voturi pentru, 38 împotrivă şi 42 abţineri, eurodeputaţii subliniază că se aşteaptă ca „procesul de aderare să înceapă după încheierea războiului şi să fie finalizat cât mai curând posibil”, potrivit Agerpres.

Până la obţinerea statutului de membru cu drepturi depline, UE şi statele sale membre, împreună cu aliaţii NATO şi partenerii care împărtăşesc aceeaşi viziune, trebuie să colaboreze îndeaproape cu Ucraina pentru a dezvolta un cadru temporar pentru garanţiile de securitate, care urmează să fie pus în aplicare imediat după război. Parlamentul European subliniază că integrarea Ucrainei atât în NATO, cât şi în UE ar spori securitatea regională şi globală şi ar consolida legăturile dintre Ucraina şi comunitatea euro-atlantică.

Membrii PE condamnă în termenii cei mai fermi distrugerea de către Rusia a barajului Kahovka, pe 6 iunie, care constituie o crimă de război, a provocat inundaţii masive şi a creat un dezastru ecologic, precum şi un ecocid în Ucraina. Toţi cei responsabili de crime de război, inclusiv distrugerea barajului, vor fi traşi la răspundere în conformitate cu dreptul internaţional, adaugă eurodeputaţii.

În aceeaşi rezoluţie, PE solicită un pachet cuprinzător de redresare al UE pentru Ucraina, care ar trebui să se concentreze pe ajutorul, reconstrucţia şi redresarea imediată, pe termen mediu şi lung a ţării. Eurodeputaţii doresc ca pachetul de redresare să fie susţinut de finanţarea necesară şi adecvată din partea UE şi aşteaptă cu interes viitoarea revizuire propusă de Comisia Europeană a actualului cadru financiar multianual şi viitorul mecanism de reconstrucţie a Ucrainei, care va acoperi finanţarea pentru nevoile de reconstrucţie ale acestei ţări în următorii ani.

Eurodeputaţii subliniază importanţa corelării reconstrucţiei Ucrainei cu pregătirea aderării la UE şi cu reformele interne în desfăşurare, subliniind în acelaşi timp că reconstrucţia infrastructurii deteriorate şi a capacităţii industriale ar trebui să aibă loc în conformitate cu principiul „a reconstrui mai bine” şi cu Pactul verde european. Acest lucru ar contribui la transformarea ţării într-un stat european social şi o economie de piaţă modernă şi fără emisii de dioxid de carbon.

În final, Parlamentul European îşi reafirmă sprijinul pentru decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la UE anul trecut şi îşi exprimă speranţa pentru o recomandare pozitivă din partea Comisiei Europene, întrucât Ucraina a finalizat cu succes cele şapte etape stabilite în avizul executivului comunitar.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.