Ministrul Budăi, întâlnire cu noul Reprezentant de țară pentru România al UNICEF: Plan comun de acțiune pentru reducerea sărăciei și excluziunii sociale!
Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a întâlnit, marți, cu noul Reprezentant de țară pentru România al UNICEF, Anna Riatti, pentru a întări colaborarea dintre cele două instituții, în vederea reducerii sărăciei și excluziunii sociale.
„Am profitat de ocazie pentru a mulțumi UNICEF pentru suportul oferit în întărirea capacității serviciilor de asistență socială din România și urmează să semnăm, în curând, și un Plan comun de acțiune în acest sens”, a punctat Marius Budăi.
De menționat faptul că Budăi a explicat că s-a luat angajamentul ca grila salarială pentru toți cei din sistemul național de învățământ să fie finalizată până pe 15 iulie.
El a adăugat că se urmărește finalizarea și a celorlalte grile până la sfârșitul lunii august, astfel încât proiectul de act normativ să fie adoptat ca inițiativă legislativă în prima ședință de guvern din sesiunea de toamnă, urmând să fie apoi depus în Parlament și adoptat după dezbateri. Scopul este ca această grilă să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024.